Va provoc!

 Buna ziua, ce mai faceti? Bine ati venit pe la mine. Pana acum 2-3 ani, nu citeam nici eu cu voce tare. Daca as avea o memorie buna, poate mi-as aminti ca nici nu concepeam aceasta idee, posibil s-o fi luat  si eu in deradere. Sa lamurim, numai de dragul cuvintelor scrise, cum de am ajuns sa le sonorizez cu incantarea de acum. Il citeam pe Nichita Stanescu (am mai spus-o) si simteam ca nu “cad” bine pe rima, ca-mi scapa intreg sensul, intreg lirismul unui vers, doar pentru ca nu-l citeam cum fusese, delicios de jucaus si inteligent, scris. Suparata pe mine, atunci cred ca am deschis pentru prima oara gura, din respect pentru autor si pentru poezie, pentru opera, pe de o parte, si pentru inteligenta mea, pe de alta. Am descoperit razand, si cu duiosie, muzicalitatea, haiosenia, poate, sau profunzimea acelor versuri. Am continuat cu Gellu Naum, il ador! Cu Orbitor-ul lui Cartarescu. A devenit jocul meu preferat sa vocalizez bine dintru inceput cuvinte noi, adeseori foarte complicate, neseparate intre ele prin niciun semn de punctuatie. Sunt raraita, iar cuvintele care contin in ele cate 2-3 r-uri, imi dau cel mai mult de furca, iar asta ma amuza, ma binedispune sa le dovedesc. Sunt z-uri si j-uri intr-un acelasi cuvant, rostirea lor nu e intotdeauna facila, cum se intampla in cazul lecturii intim e, “tacute”. Sunt fragmentele acelea lungi, care cuprind citate, sunt traduceri mai pretioase decat scriitura originala, ce incantare!, sunt domenii, idei si termeni cu care mintea mea nu s-a intersectat inca. Numele si cuvintele in limba latina sau cele arabe, unguresti, scandinave, s.a., imi place la nebunie sa intuiesc cum se pronunta corect.