Thursday, December 24, 2015

Cursuri dans nunta: Vals vienez, tango pasional sau mix latino?

Iti doresti ca nunta ta sa fie speciala, unica si sa ramana in memoria tuturor invitatilor drept „nunta la care m-am distrat cel mai bine”?! Cu totii ne dori asta iar atunci cand hotaram sa ne ocupam singuri de oganizarea evenimentului, provocarea este si mai mare!

Printre puncte esentiale ale unei nunti reusite se numara, bineinteles, si dansul mirilor! Aici problemele incep sa apara in momentul in care trebuie sa hotarati ce cursuri dans nunta vreti sa urmati. De aceea, cel mai bine este sa apelati la un specialist in domeniu.

 In cadrul scolii de dans Trimph Dance Academy, fondatorul si antrenorul Iulian Panait, dansator profesionist, dublu campion national, dublu vicecampion national si reprezentant al Romaniei la trei Campionate Mondiale de dans sportiv, va poate ajuta sa luati cea mai buna hotarare.

Cu o experienta de peste 7 ani in organizarea si dezvoltarea coregrafiilor personalizate pentru dansul mirilor, atat Iulian Panait cat si ceilati instructori ai scolii va vor ajuta si indruma astfel incat momentul vostru sa fie unul de-a dreptul spectaculos.

Vals vienez, tango sau poate un colaj energetic de dansuri latino? Care va fi alegerea voastra?  Stiu ca pare complicat si inainte de a alege ceva vreti sa fiti foarte siguri ca totul sa fie in armonie atat cu ceea ce va doriti voi dar si cu celelalte elemente alte evenimentului.

In prima faza, valsul vienez pare alegerea potrivita, cunosteti deja pasii si melodia pe care vreti sa dansati. Impreuna cu instructorul nu mai trebuie decat sa  puneti la punct detalii si dansul e gata.
Pe de alta parte, tango-ul este cel care va caracterizeaza cel ma bine, atat pe voi cat si relatia voastra: pasiune, ritm, spontaneitate, sincronizarea si  libertate. Tangoul  pare sa fie o provocarea careia ati vrea sa-i dati curs si  sa faca parte pentru totdeauna din viata voastra.nu-i asa?

Si nu in ultimul, puteti alege sa va impresioanti invitatii cu un colaj de dansuri latino. Cu siguranta, nimeni nu se va astepta ca voi sa renuntati la clasicul vals si sa dati  frau liber imaginatie pe ritmuri latino! Un mix energetic de salsa, bachata si merengue, condimentat la final cu pasi de rumba poate fi alegerea ideala pentru voi?

Ce spuneti?

Wednesday, December 23, 2015

Sfat gratis

A fost odată un om trist. Era trist dimineața când răsărea soarele, pentru că pe câmp se ridica ceața și caprele păreau resemnate. Era trist la prânz, pentru că ciorba avea gust de leuștean și borș. Era trist după prânz, când soarele care începea să se încline punea dungi tremurătoare pe zidurile clădirilor. Era trist când privea traficul; trist când privea cerul; pomii; fântânile; copiii la joacă și rățuștele pe gârlă. La apusul soarelui, nespus de lent și trist vara, uluitor de trist și subit iarna, ridica ochii și adresa un imn de laudă tristeții universale, atât de frumoasă. După căderea serii, îl întristau pe rând luminile mașinilor, pavajul umed, scrîșnetul frânelor și pocnetul portierelor, căderea sau creșterea frunzelor după anotimp, curgerea apei, emisiunile de la televizor, conversațiile telefonice, roboții din bucătărie, patul. Apoi venea somnul, blând și trist ca un suspin.

Azi așa, mâine așa, anii treceau. Ce să facă?

Poate că nimic. Nu e nevoie să fim cu toții veseli. Sentimentul de tristețe pe care viața conștientă îl poate insufla unora este la fel de legitim ca sentimentul de veselie. Între veselie și tristețe nu există nicio contradicție. Totuși după un anumit număr de ani tristețea începuse să-i afecteze buna dispoziție. Asta îl îngrijora. Cu tristețea, un om poate trăi, dar cu proasta dispoziție, ba.

Azi așa, mâine așa, văzând omul că zi de zi se trezea tot rău dispus și nu-i mai trecea, hotărî să meargă la un vraci. Vraciul nu era gratis și omul spera să capete un sfat folositor în schimbul sutei de euro pe care vraciul o băgă în buzunar fără să clipească.

- Și ce vă supără?

Pusă astfel, problema îl nedumeri. Ceru răgaz de gândire de o săptămână.

După o săptămână,  proasta dispoziție îi trecuse și tristețea îi reveni, îmbrăcată în culorile ei obișnuite, verde umed, albastru profund, gris perle, ca o dimineață de noiembrie sau o scenă de balet din Dama cu camelii.

- Nu mă supără nimic, spuse el. Dar banii păstrați-i că a meritat.

Ca și cum vraciul ar fi avut de gând să-i înapoieze! Iată de ce sunt oamenii triști, se gândi. Pur și simplu nu înțeleg cum funcționează lucrurile…

Monday, April 27, 2015

Liniste!…?

E o liniste care a ajuns sa provoace panica si atunci chiar ca voi avea nevoie de echipamente de protectie. Imi doresc sa am cat mai multe lucruri de facut, activitati care “sa ma rapeasca” din cotidian, sa ma dezradacineze din pamantul care a incetat sa mai fie fertil si care usor, incepe sa imi altereze vigoarea si verdele.

As avea nevoie de adierile suave ale vantului din noptile senine de vara care sa ma faca sa fremat, mangaiata de lumina protectoare si tainica a lunii.

Am nevoie de forta si vigoarea soarelui dogoritor pentru ca dorintele mele cele mai ascunse, visurile zavorate in iatacul uneori de nepatruns al mintii sa capete contur.

Si totusi e ciudat. Simt ca am forta, resurse, energie si cu toate acestea, ceva lipseste.  Si din pacate, e de neinlocuit. Poate doar sa ma multumesc cu o am

Wednesday, April 22, 2015

Univers paralel

A doua jumatate a zilei de ieri m-a gasit stand intr-un parculet pentru copii, un spatiu unde acestia isi pot elibera energia debordanta. Am stat pe o banca pret de aproximativ o ora si ii priveam.  Si bineinteles, nu ma puteam abtine sa nu compar copiii de azi cu copiii din generatia mea, cu copilul care eram eu.

In primul rand, m-au surprins foarte mult jocurile cu care isi umpleau timpul si de care eu efectiv, nu auzisem. Ma gandeam si zambeam ironic: “chiar am imbatranit, au trecut multi ani de cand nu m-am mai jucat”. La un moment dat, se jucau “Musca pe bara”, denumire care mi-a atras atentia si m-a facut sa urmaresc desfasurarea actiunii:D. Era de fapt, “baba oarba” din copilaria mea, numai ca la ei a ajuns altfel jocul, un pic upgradat:D.

Un alt joc se numea “Dracul si culorile” (oopss, stiu ca e Saptamana Mare, dar asa se numea jocul lor). Unul dintre jucatori era Dumnezeu, ceilalti draci (gata, e ultima oara cand mai spun cuvantul:P). Unul spunea prima silaba dintr-un cuvant ce denumea o culoare, celalalt trebuia sa ghiceasca si sa il prinda, asta daca nu era celalalt mai vigilent si ajungea la Dumnezeu sa il atinga si sa scape de urmaritor.

Ceea ce era foarte ciudat era ca se jucau doar baietii intre ei, fara fetite. Dar si baietii erau impartiti pe categorii, cei mai cuminti preferau tenis de masa, iar cei pe care i-am analizat eu se agitau continuu (ADHD-ul urla in ei ca ciclonul din Kansas-ul lui Dorothy). Lucrul care m-a intristat foarte mult era ca din cei 7 copii la care m-am uitat in mod constant, 3 erau grasi spre obezi, ba mai mult, unul dintre ei spunea ca urma sa plece la Mc Donald’s. Nu am putut sa ma abtin sa nu ma gandesc cu spaima la faptul ca as putea avea si eu un copil sau doi sau nepoti de care ar trebui sa am foarte mare grija, sa nu ii privesc eu insami ca “studiu de caz” sau mai rau, sa fie priviti asa de altii.

Si cred ca mi-as mai dori un lucru: sa ma uit in ochii mai multor copii si sa vad acea naivitate intalnita asa des inainte, care acum, desi probabil exista, este camuflata de o serie de cuvinte neologice auzite atat de des la desene animate, in jocurile pe calculator.

Tuesday, April 21, 2015

Cum pierdem

Cuvintele care nu se spun si gesturile care nu se fac la timpul lor se pierd. Ce nu se face la timpul lui, nu se mai face apoi. Eu nu cred in “mai tarziu”. Un lucru ce nu s-a facut de prima data cand era cel mai mult probabil sa se intample, cu farmecul dat de prima data, s-a pierdut. E pacat ca lasam lucrurile sa se piarda. Ca nu facem cuvintele sa fie auzite. Ca irosim sanse. Ca pierdem timpul. Si nu asta e cel mai rau din toate astea. Cel mai rau e ca pierzi persoana. Ca iti dai seama de asta dupa….Ca apreciezi cand nu mai e…. Cand nu o mai poti avea nicicum, nicicand. Niciodata! E ca in economie, daca ai pierdut trenul la un schimb bun nu mai ai ce face. Cel mult te poti uita pe online la curs bnr arhiva.

Iti pare rau…. Nu mai ai ce sa faci! O sa ramai cu gandurile. Si cu intrebarile. “Ce-ar fi fost daca ?”  “Oare cum ar fi fost?” Sunt doar niste intrebari. La care stii ca nu vei avea un raspuns niciodata. Poti doar sa te amagesti spunandu-ti tie ca oricum nu ar fi mers. Ca ceva n-ar fi iesit bine. Ca nu era persoana potrivita. Asta doar ca sa-ti protejezi psihicul. Dar sufletul ? Ce faci cu sufletul tau  ? Te consolezi cu faptul ca timpul trece si le va fura sentimentelor intensitatea. Nu o sa te mai doara asa. Peste ani nici nu-ti vei mai aminti ….. Oare ? Oare n-ai sa traiesti toata viata cu asta ?

Eh….totul trece! Chiar si viata! Suntem atat de mici si de insignifianti incat ar trebui sa nu ne doara lucrurile care ni se intampla….in vizita noastra prin viata asta! Suntem doar niste musafiri al caror timp si ora de vizita va expira candva!

Totul trece!

Tuesday, April 14, 2015

Ochii tai

De ce nu-mi mai pasa ? De ce nu ma mai intereseaza ? De ce nu mai dau 2 bani pe nimic ? De ce totul mi se pare la fel de rece si de gol ?

De ce am ramas doar cu gandurile despre tine ? Doar tu ma mai ridici din starea asta sa iau o gura de aer si sa-mi revin . Pacat ca tu nu stii asta si nici multe alte lucruri . Si nici nu le vei stii . Te las sa le simti . Sa le intuiesti . Sa le banuiesti . Sa te intrebi daca oare asa o fi ? Sa te uiti in ochii mei si sa vezi pana in sufletul meu tot ce vrei sa stii . Nu avem nevoie de cuvinte . Simte-ma ! Priveste-ma ! Citeste-ma ! Doar tu poti si doar pe tine te las sa o faci !

Mi-e dor de ochii tai ! De intunecimea lor . De blandetea cu care ei ma privesc pe mine . De lucrurile pe care le simt cand ma privesti . De tot ce rascolesti in mine cu o privire . De tot ce arde in mine cand sunt langa tine . De tine….mi-e dor !

Let it burn !