Vremuri de vin

Imi amintesc de viile copilariei, de mustul stors intre degete. Era la capatul unui drum siroind printre doua dealuri pe unde trebuia sa facem slalom printre carutele grele cu struguri si printre gropi. La capatul drumului, la capatul satului, poarta deschisa, jarul din soba, tocitoarea inalta si apa dulceaga asteptindu-ne-n galeti. La capatul zilei de drum, enorm de multe stele si greieri si crizantemele si fostele regine ale noptii rapuse de toamna. Cani de pamint uitate prin casa, albastru patate de vin. Patul tare pe saltea de fin si pernele, miroseau a vin dulce. Dorurile neregasite dimineata si cautarea bezmetica a dorurilor viitoare… Daca vinul se-mbata cu dragostea mea, e vina ta… Oti Hara… Cararile de pamint erau patate de vin si de singele cocosului – ofranda drumului lung. Erau vremuri de struguri, vremuri de must, vremuri de vin, de dor… Cred ca e mult de atunci. A.E. Baconsky Doina de dragoste veche Adolescenta aproape ranita, aproape uitata… Intr-o tara bogata si trista am invatat dragostea. Cu padurea pe umeri, cu padurea in lacrima trec, si femeia frumoasa ca toamna se duce mereu mai departe. Cred ca e liniste – cred ca e mult de atunci, sarutarile ei au fost primele mele cadente. Intr-un turn al vazduhului stele-aprindea insolita poveste. Acum mi se pare ca-aud undeva trupul ei cum isi scutura solzii. Pianissimo! vino, amurg, pentru neispravitul tau mozaic, am in inima cioburi destule