Tuesday, December 29, 2020

Doruri bandajate. Fara Ecou

Recunosc, am gusturi anacronice si imi traiesc nostalgiile cu voluptate. Cel putin (ne)iarna asta imi favorizeaza starea. E o iarna si un inceput de an confuz. Zile ciudate, fara vlaga, perspective vagi spre primavara. Vorbind despre senzatii – si cele pe care acestea mi le inspira acum. Iar acestea rasar din realitatea unei Romanii care, acum imi pare un urias patinoar prost construit pe un plan incliniat. Patinoar pe care, disperati, romanii se zbat bezmetici sa alunece in… sus cind mai firesc ar fi sa se aseze frumos la rind, sa urce scarile si sa-si dea drumul in jos pe… pirtie. Ieri imi aduceam aminte de Cristian Popescu incercind sa ascult ecoul, in zadar. Astazi ma gindesc la Fanus Neagu. Unul dintre scriitori care-mi picurau, si iata, decopar ca o mai face (!) miere pe cuvintele citite. E drept, stiu ca nu mai vad nicaieri frumosi nebuni ai marilor orase si ma intreb daca ei au existat vreodata… Ma incapatinez sa cred ca au fost, de vreme ce scriitorul lor exista, chiar daca despre el nu am mai auzit prea multe in ultima vreme. Asta, dupa episodul de acum vreo doi ani aproape, cind intrase in vizorul hienelor de presa ce-i asteptau sfirsitul la portile unui spital in care se batea cu un cancer. Asteptau parca sa vada cu ochii lor daca ingerul a strigat nestiind ca nu l-ar fi vazut chiar daca acesta ar fi facut-o! Fanus Neagu imi lipseste cu puterea citorva doruri ascunse (nu exclud ca nu stiu unde sa caut!).