nr. 36 (177)
25 aprilie 2006
 

WELTPOLITIK

Florin Poenaru

revoluţia portocalie n-a avut loc

După 15 luni de la revoluţia portocalie, Yanukovici e la un pas de a deveni prim ministru. Avīnd īn vedere modificările constituţionale aprobate de Yushenko sub presiunea vestului, noul parlament ales duminica trecuta va avea puteri sporite, deci inclusiv primul ministru va juca un rol mai activ decīt preşedintele. Ce s-a īntīmplat?

 

Revoluţie cu parfum de trădare

 

Trebuie spus din capul locului că īn Ukraina n-a fost nici o revoluţie. Ceea ce a fost mediatic numit revoluţia portocalie a fost doar o definiţie şi jumătate de adevăr. Cīnd la Kiev se adunau 1 milion de oameni pro Yushenko, la Donetsk 1,5 milioane pro Yanukovici erau gata să vină la Kiev să pună lucrurile la punct. La televizor s-a văzut doar Kievul şi surīsul Yuliei. Cheia politicii ucrainiene, mai ales a votului de duminica trecută, e de găsit īn īntīlnirea Kucima – Yushenko din iarna lui 2004, prin care ultimul ajungea preşedinte. Şi prizionier.

 

Grupuri de interese divergente

 

Atīt Yushenko cīt şi Yanukovici au fost prim miniştri īn epoca Kucima. Ambii sunt oameni ai sistemului, deşi īn toamna lui 2004 ni s-a spus altceva. După ce Kucima a predat puterea, centrul unic de control a dispărut. Kucima a condus ţara de la Kiev īntr-o manieră dură, fără abateri de la cuvīntul său şi fără să permită prea mare libertate de afirmare a oligarhiei emergente (cu importanta excepţie a prietenului său Rinat Ahmetov care a devenit unul dintre cele mai bogate personaje din Ucraina). Oligarhia ucrainiană a īnţeles că īncă 4 ani sub Kucima nu mai pot fi toleraţi. Momentul maturizării venise. Īnainte cu 3 luni de alegerile prezidenţiale din 2004 parlamentul votase o modificare a Constituţiei prin care Kucima avea dreptul la trei mandate. Kucima a mulţumit „surprins” de gestul poporului şi a zis că se gīndeşte. Oligarhia a gīndit pentru el şi l-a determinat să spună nu. Īncercarea lui Kucima a fost impunerea lui Yanukovici drept succesor. Putin a fost chemat drept garant al seriozităţii predării de tron. Pentru o bună parte a oligarhiei care domină Ucraina acum, acest gest era sinucidere curată. Trebuia un preşedinte retoric pro vest, pentru a putea intra īn concurenţă cu magnaţii ruşi care deja controlează tot īn Crimeea, Zaporoje şi Donetsk (īn complicitate cu Ahmetov). Salvarea oligarhiei ucrainiene naţionaliste şi abia ajunsă la maturitate a fost tandemul Yushenko-Tymoshenko, cu Yulia, figură emblematică a noii ordini sociale propuse īn subtext: tīnără, deschisă spre vest, cu o avere fabuloasă făcută ilegal de soţ. Polonezii (şi americanii) au īnţeles foarte bine potenţialul economic-strategic ucrainian şi s-au implicat activ pentru a nu-l lăsa de tot pe mīna Rusiei. Yushenko a devenit preşedinte, Kucima a primit imunitate pe viaţă (procesul Gongadze deschis fulminant după alegeri s-a īmpotmolit imediat īn audieri ale unor ofiţeri de rang 4 din Securitate) iar poporul (naţionalist din vest) a primit o revoluţie īn direct la televizor plus locul īntīi la Eurovision. Pactul Kucima-Yushenko, deşi părea un compromis minor pentru o cauză bună, a legat de fapt politica ucrainiană de interesele grupurilor de interese.

 

Divorţ

 

Ca şi īn Romānia, a fost nevoie de doar cīteva luni pīnă cīnd foştii aliaţi din alegeri au devenit principalii concurenţi. Măsurile economice ale guvernului Tymoshenko erau clar īmpotriva grupurilor din jurul lui Yushenko. Īn iulie Yulia a fost demisă pe motiv de corupţie (evidentă, dar acuzaţia a fost amuzantă venind din partea lui Yushenko şi a oamenilor lui). Īn ianuarie 2006, cu trei luni īnainte de alegeri, guvernul pro Yushenko a lui Yuhanurov a fost demis pe motiv că a īncheiat o īnţelegere dezavantajoasă pentru Ucraina cu Gazprom prin acceptarea unui intermediar despre care nimeni nu ştie nimic (dar despre care toată lumea ştie că īn conducere se află oligarhi din ambele ţări). Pentru demiterea guvernului a fost neovie de o coaliţie īn parlament īntre Yanukovici, Tymoshenko şi comunişti. Yanukovici a cīştigat de două ori: o dată cu criza gazului din decembrie care dădea dreptate programului lui politic de reapropiere de Moscova, a doua că principalii adversari se băteau īntre ei. Yulia s-a enervat că intermediarul propus de ea nu a cīştigat. Īn ianuarie era evident că tot ceea ce se īntīmplă pe scena politică ucrainiană este dictat de diferite grupuri, cu agende diferite, iar politicienii fac figuraţie la televizor. (De fapt nu numai īn politica internă. Problema canalului pe Dunăre a rămas valabilă, iar Băsescu n-a reusit să o dezamorseze deşi a discutat de cel puţin trei ori cu Yushenko pe acest subiect. La fel, relaţia cu Republica Moldova şi Transnistria: prin īnchiderea graniţelor Yushenko a īncercat să reacţioneze la presiunile Moscovei, īn pre–alegeri). Īn această atmosferă tranzacţională, rezultatul alegerilor parlamentare părea simplu. A venit īnsă marea surpriză.

 

Yulia

 

Partidul regiunilor condus de Yanukovici a cīştigat exact cīt un partid neocomunist īn vremuri normale (aproape 35%). Fără prea mari eforturi, cu sprijin discret dar consistent de la Moscova, Yanukovici are prima şansă să devină premier (iar Ahmetov, acum parlamentar, ministru). Yanukovici a propus exact ce a propus Lucaşenko in Belarus: un stat condus de oligarhie, īn care cetăţenii sunt toleraţi şi lăsaţi să-şi satisfacă nevoile de bază. Totul sub binecuvīntarea lui Putin. Planul părea simplu şi clar precum o sticla de votcă dimineaţa, pentru un miner din Donetsk. Yulia Tymoshenko a īnţeles altceva. Īntīi că Yushenko va fi scos din joc după 26 martie cīnd preşedintele nu mai poate numi sau destitui guverne fără să ţină cont de parlament. Apoi a īnţeles că ea poate controla grupurile oligarhice pentru că vine din interior. Şi trei, a īnţeles că definiţiile şi etichetele mediatice sunt tot ce contează. Cu o campanie inteligentă, dinamică şi populistă a atras tot electoratul nemulţumit de neīmplinirile portocalii. Cu 25% din voturi blocul eponim al Yuliei devine cel de al doilea ca importanţă din ţară, īn mai puţin de 6 luni. Yusenko, al cărui partid s-a clasat pe 3 cu 13-14% la sută, este īn mare dilemă. Trebuie să alegă ca prim ministru īntre doi oameni care īl pot scoate din politică definitiv şi ale căror interese sunt divergente cu ale sale şi īntre ele. Deşi multă lume speculează pe marginea unei reunificări a frontului portocaliu care să o readucă pe Yulia prim ministru (dar cu puteri sporite), rapoartele care vin din ţară indică altceva. O alianţă īntre foştii adversari la prezidenţialele din 2004 pare mult mai probabilă sub presiunea oamenilor din cele două partide care se pot īnţelege mult mai bine īntre ei (doar provin din marele partid unic Kucima), lucru dovedit mai ales de multiplele īnţelegeri făcute pe plan local (īn Ukraina, alegerile parlamentare se ţin concomitent cu cele locale). Īnţelegerea transpartinică īntre cele două partide (Partidul regiunilor şi Ucraina noastră) are deja o tradiţie iar blocul Yuliei este privit ca principalul inamic, mai ales din prisma rezultatului la alegerile parlamentare. Chiar dacă īn primă instanţă vom putea asista la o reunificare portocalie, o astfel de majoritate nu va rezista patru ani.  

 

Ucraina nu se află de fapt īntr-o stare de tranziţie. Structura socio-politică deja existentă a fost făcută vizibilă de revoluţia portocalie. Cred, la 15 luni de cīnd fumam pe Maidan, īn timp de studenţii ieşeau pe străzi, că acesta a fost sensul momentului de atunci: să ridice cortina şi să ne arate actorii īn diferite posturi şi relaţii. A fost momentul de lumină īntr-o lume ţinută pīnă atunci īn beznă. Tranziţia abia acum poate īncepe pentru Ucraina, după ce a aflat de unde pleacă.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2006, hosted by altair net