nr. 36 (177)
25 aprilie 2006
 

TRISTEŢILE UNEI CANADIENE

Anda Pleniceanu

cum pierdui din canada averea de la balş

Cīnd s-a dus bunicu-meu cu un an īn urmă la registrul agricol al primăriei Balş pentru a-şi revendica averile (o casă şi pămīntul din jurul ei), a aflat că era mort. Aşa declarase sora lui, Bibi, īnainte de a muri de cancer de la hemoroizi, ca să fie ea singura moştenitoare a averii familiei Cantea, avere transferată, ulterior, lui Olga şi lui Nelu, copiii lui Bibi, ambii rezidenţi ai Americii de Nord.

Gīndindu-mă la potenţialul moştenirii de la Balş, īmi imaginasem verile petrecute īn micul oraş de pe malul Olteţului, cu Laura līngă mine trăgīndu-şi seva din livezile de cireşi. Īmi imaginasem serile īn curtea acoperită de boltă, cu laptopul pe genunchi, iernile la gura sobei cu actorii de la "Ars longa, vita brevis", delicatessen, vin şi monologuri... mmmm... bohemie parfumată, struguri, amor, cīmpii sīngerīnde la apus, vaci leneşe, balegi aromate de animale neinjectate cu hormoni, ciori albe pe cer, castani, corcoduşi şi pitpalaci.

I-am dat telefon din Canada lui tataie īn vederea procurării avocată tinerică tupeistă cu următoarele abilităţi: 1) īnvierea īn acte şi 2) smulgerea pămīnturilor roditoare din ghearele fanario... scuze, rudelor perfide.

Zis şi făcut.

Īntre timp, septembrie fiind, culesul viilor, deci, tataie se urca de capul lui (fără avocată şi fără mamaie, aşadar fără nici o prezenţa feminină la purtător) īn personalul 9488 cu plecarea la ora 16:16 din Craiova, sosirea la 17:03 īn Bals, fumīnd pe culoar īn deplină relaxare, departe de reproşurile bunică-mii care n-a fumat īn viaţa ei şi nu ştie ce-i aia să vezi prin fereastră cum fug pomii iar fumul după ei, după ei, după....

Ajunse Cantea (tataie) īn Balş cu o īntīrziere de 6 minute, trecu, īn drum spre casa părintească, pe līngă şcoala pentru clasele 1-8 īn care petrecuse o bună bucată din anii '30, pe langă casa Doctorului, biserică şi un ţuţuroi la care se opri să bea apă. Īn faţa casei de pe colţ, se minuna de numărul "īmbunătăţirilor", modernizărilor, termopanizărilor, asfaltărilor, tăiat-de-pomi-lor, īnălţat-de-gard-mai-mare-decat-casa-lor-ilor. Apoi bătu la poartă, mai īntīi īncet, apoi mult mai tare fiindcă nu văzu soneria. Nu i se deschise imediat, ci peste alte 4-5 bătăi īn poartă, īnsoţite de „Alo!AAAlooo!!!”. Īn poartă, nişte necunoscuţi. „Parveniţii”. Dădură să-l expedieze pe Cantea. Cantea dădu să intre şi intră īn casă.

Cum vă ziceam, Bibi, sora lui bunicu-meu a murit prin '97 de cancer, iar cei care-au văzut-o pe patul de moarte spun că de la brīu īn jos mirosea a cal mort. Mi-o amintesc pe Bibi cu mīinile ei īntotdeauna murdare de mīncăruri. Mă certa mereu că nu mīncam mīncărurile īn care doar ce-o văzusem băgīndu-şi mīinile. Avea o voce ascuţită şi mai tot timpul vorbea chiar līngă urechea mea. N-am văzut-o īnainte de a muri. Ai mei m-au ferit īntotdeauna de oamenii bolnavi si morţi. N-am ratat niciodată vreun parastas din cartier.

De fapt, nu mi-a făcut vreodată mare plăcere sa merg la Balş. Īn afară, poate, de atunci cīnd eram mica şi mă jucam cu vară-mea, acum plecată la New York, de-a doctorul „pe bune”, cu seringi adevărate, cu termometru, cu „aparatul de ascultat cīnd respiri”, cu pipete, vată, spirt, cu datul hainelor jos, cu intratul matuşă-mii īn cameră: „Ce faceţi, mă? Ia da-ţi-mi alea īncoace şi īmbrăcaţi-vă, nu vă e ruşine!”

Străinii au pus piciorul īn casa străbunicilor mei şi nu l-au mai ridicat de acolo. Pe bunicul meu nu asta l-a deranjat cel mai mult, ci felul īn care familia lui a călcat īn picioare toate „normele de bun simţ, cinste şi moralitate”, excluzīndu-l pe el, ultimul Cantea, de la partajul averii, el, care din delicateţe nu-şi revendicase niciodată drepturile. Avocata n-a putut să-l īnvie pe tataie īn acte. Ne resemnarăm amīndoi. Eu - renunţai la conacul meu din vis. Balşul era, oricum, un loc fără vinoncoace. El - le scrise rudelor: „Nu mi-am īnchipuit vreodată că o familie atīt de evlavioasă poate manifesta atīta lăcomie şi ură.”

Cīnd aveam cinci ani mă plimbam prin parc cu tataie de mīnă şi īl īntrebam daca există Dumnezeu. Cică nu. Păi de ce? Fiindcă toţi popii sunt hoţi. Străbunicul a fost omorīt de popa bisericii de vizavi de casa lui pentru o bucată de pămīnt.

Am moştenit de la Cantea nu averi, ci un fel de stoicism, īncrederea īn natură, īn ceea ce vezi cu ochii tăi, legătura cu pămīntul, cu peisajele natale. Imigranţii o numesc inadaptare.

 

 „Balş” vine de la „Baliş” care īnseamn㠄miere” īn turcă.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2006, hosted by altair net