nr. 36 (177)
25 aprilie 2006
 

MUZICĂ DE MASĂ

Victor Stütz

3 ani īntr-o noapte

Atunci cīnd te lovesc foamea şi poftele e mai rău decīt dacă te-ar lovi ciuma, mai rău decīt moartea īnsăşi, mai rău, mai rău… Sunt īntemniţat, singur mi-am construit celula cu zidurile inexpugnabile (cīt orgoliu !), i-am zis Muzică de Masă şi nu am nici o şansă de scăpare, īnsă, de aici şi numai de aici am impresia că mi-este permis să visez, să tīnjesc, să fiu violent, numai aici īmi poate fi foame şi pot spune asta.

Să vorbesc despre femei ? Īţi vine să rīzi de cei care o fac. Eu, spre exemplu, rīd de... nu-i spun numele... Las’ să rīdă şi el, şi nevastă-sa, de mine. Deşi nevastă-sa nu rīde, ştiaţi că e amanta mea, nu?

Să scriu despre sexul pe masa din bucătărie (chiar, ce carieră face!), despre vreo piesă Serge Gainsbourg & Jane Birkin (da cine-s io, ALS?), despre Reverend Horton Heat (īn afară de un titlu „yo’re the kind’o’ girl I’d like to eat”, nu văd ce legătură ar avea). Să scriu despre frişcă? Bă, mie nu-mi place frişca (şi ce carieră face şi asta, dar eu zic că strică femeia). Despre bucătăria futuristă? (Cīrnaţi cu ceai de muşeţel cu motor de bicicletă şi de pipăit ţīţă de femelă de 27 de ani īn lumina de la ora 4).

Nu-mi plac toate astea (ba Marinetti da) dar īmi plac īn schimb multe altele şi vreau să scriu despre toate fincă sunt īn Aprilie şi n-aş putea altfel.

Īncepem cu James Brown, JB are 70 şi ceva de ani şi nu mai mănīncă de cīţiva ani carne, pentru că a fost la doctor iar ăla i-a dat ceva şi i-a zis să nu mai mănīnce fripturi, omu’ a facut aşa iar atunci a curs din el un lichid negru. De atunci e sănătos, a mai făcut un copil, agaţă femeile pă stradă de nu se poate, doar e cel mai tare mascul de pe pămīnt, cel mai mare entertainer etc. Īnţelegeţi asta, nu ? El, THE SEX MACHINE!

Reţetă: o baţi bine, o stropeşti cu nijte alcool şi apoi o consumi. (Variantă de ascultare a piesei Feel Like Making Love – Bad Company (ăia de după Free): „Hai să mergem la mare”, o iei, vă suiţi īn maşina, pui piesa şi’i zici: „Tu acum taci, eu ascult piesa asta de cīte ori vreau şi să nu te aud că spui ceva īn timpul ăsta, că eu mă uit la soare şi visez, iar cīnd m-am săturat de ea te violez”) Fincă veni vorba vă mai recomand una: Morning Has Broken. (Eighties Matchbox B-line Disaster). O ascult eu acuma ca să scriu despre ea, am pus-o a cincea oară şi am scris doar atīt pīna acum. Are un bit genial, şi zice „I wanna live my life making love” dar se referă la altceva. E punk de canal, sună a la Cramps oarecum, percutant şi complex: „I’m gona’ get you if you like’it or not”, „You can have it, if you want it say it!”. E vorba despre LOVE.

Noi īnsă mīncăm şi fripturi, pentru că noi mergem la lăutari, noi ascultăm lăutari oricīnd iar, fie că-s cei de la Caru cu Bere, Nicoreşti etc., fie Făramiţă sau Romica, ne trebuie, ne trebuie vin, grătar, pe el frigărui, cefe de porci, muşchii de vite, pulpe de pui şi aripioare (Ia mai toarn’un păhărel!) oi, miei, capre, cepe, roşii, ciuperci, raţe, cocoşi, ardei, toate’acolo, să scoata fum!

Iar cīnd īi asculţi pe-ăia veki stai aşa şi te īntrebi... Ce fel de oameni or fi fost, ce vieţi or fi dus ? Ştim (ştiu) mult mai multe despre vieţile bluesman-ilor americani decīt despre ale magraonilor noştri. Īmi īnchipui că seamănă foarte tare īnsă. Ai noştri īnsă sunt mult mai calzi, deşi sfīşiaţi la rīndul lor, ai noştri blesteamă īn timp ce negrul īţi cīnta calm cum īşi spintecă femeia. N-am descoperit nuj’ce, mă gīndesc īnsă cu drag, nu stau să vă povestesc, toţi aveţi o proiecţie, deşi s-ar putea să fie cam tulbure. Ale mele nu-s deloc.

Oricum, bluesmanii sunt (dacă īnţelegi ceva) pentru partea crudă, fie că stai īn şezlong, pe prispă cu puşca īn mīnă, legănīndu’te şi aşteptīnd să’ţi īncalce cineva proprietatea numai pentru a-i zbura creierii fie că eşti īn oraşul mare şi umblii numai pe străzile īntunecoase, sunt pentru whiskey, pentru crimă, pentru supravieţuire. Lăutarii-s pentru plimbări boeme, nocturne prin partea veche a oraşului, pentru vin, salate, pentru grădini, pentru scandal, pentru moarte.

„Şi’aş mīnca şi’un peştisor” aşa că mă tirez din zona asta. Īmi trebuie o  retragere rafinată, şi, nu o voi face cu Keith Jarett şi ştiu eu ce şarloţică, nici cu nush’ce jazz super-ermetic-super-eclectic (oooo, mor după astea, tot aşa cum mor după drujbele lui Miles Davis sau filosofiile lui Ornette Coleman), nici măcar cu un melanj elaborat dar solid precum The Mars Volta ci tot cu ceva de băut, ceva de fumat, ceva de stat īntins, de visaaat, plutim pīnă dimineaţa acum, după toată energia acumulată, consumată şi iar acumulată, trăim īn anul 2005, suntem hiper-electronizaţi-şi-semi-intelectualizaţi-specializaţi dar uniţi prin rafinament. Nu mă refer la cei snobi. Mă refer la cei care ascultăm, chiar dacă mergem la o petrecere rave - Tarwater, Monolake, Juryman.

Să ne prăbuşim să fim poeţi dar nu romantici, nu suprarealişti, să fim cu cīte ceva stupid dar interesant din pdvd al „implicaţiilor” să bem o bere şi trei sticle de vin cu paharul, Ry Cooder şi Manuel Galban daaa, mambo, nostalgia Americii latine, Cuba lui Che, la modă şi astea dar nu de-aia ne plac, sincer. Tortoise ca să nu ne īnţeleagă nimeni etc.

Terminăm underground, ne terminăm cool, dandy moderni care vorbesc despre evenimente culturale īn cuvinte vulgare, şi vorbesc mult, ascultăm Future Sound of Jazz şi Fashion Week - compilaţii cu toţi dj’ii, ne cădem, nu mai ştim cine suntem, ne īnstrăinăm, pentru că asta am vrut.

Bem cocktail.

Visăm o piesa Celelalte Cuvinte...

„Nopţi de vis, ce s-au stiiins, īn van/ Cugetări ! Rugămiiinţi. Īn zaaadar !”

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2006, hosted by altair net