nr. 36 (177)
25 aprilie 2006
 

CRITICOMICĂRII

Laura Sandu

documentaţi-ne subiectiv, domnule michael moore! 

Mister michael moore iz ă grăsuţ american, dar ar putea fi mult mai mult decīt ă simplu grăsuţ american. Mister mm ar putea fi un inventator (mulţi cred deja că este, dar nu e īncă, pentru că nu-şi dă seama de ceea ce ar putea inventa dacă ar alege să īşi asume īn gura mare propria subiectivitate), un ingenuu cum ar veni (oare? hă! poate am greşit cuvīntul pentru că de multe ori gīndesc īn latină), care s-a născut şi a crescut īn flint, michigan, un orăşel īn care majoritatea oamenilor, inclusiv mămica şi tăticul lui mmm, lucra pentru general motors, īn fabricile aseptice şi spălăcite şi cu strategii bine gīndite de corporate social respoooon-sability. Multă sărăcenie, pe-acolo pe la ei, pare-se, şi multe devianţe d-astea de provincial american sau nu ştiu, deduc şi io.

Mmm a alcătuit, printre muuuulte, dar foarte-multe-altele, un film care a cīştigat academy award-ul pentru cel mai bun documentar īn 2003, fiind introdus īn prealabil ca gen īn categoria „creative documentary”. Acest film se numeşte „bowling for columbine” (titlu tradus de stimaţii traducători romāni īntr-un mod imbecil pe care l-am uitat).

Acuma, dacă ar fi să ne luăm după bunele noastre simpţuri, am concluziona că toate documentarele făcute pīnă la mmm nu au fost creative. Au fost, cum să zic io, fără insertul de personalitate care se, postmodern-aşa şi doar teoretic, cere... de fapt nu, au fost nişte documentare obiective. Pentru că pīnă la urmă, vorba aia, ştim toţi că felia cu creativitatea, originalitatea, e a ălora subiectivii, lipsiţi-de-logicii, visătorii, cu capu-n norii, ş.a.m.d., poeţii ăştia balivernişti şi nepragmatici care nu pot să lucreze īn PR (aveam io nişte fruxtrări şi le-am dat drumu pe ţeavă, ertaţi-mă!).

Ce face mmm īn bowling for columbine? Hipnoză.  Mie mi s-a īntīmplat aşa: m-am surprins umplută de indignare la uşurinţa cu care se face rost de kalashnikoave prin america, m-am īmbătat cu parfumul paradisului canadian şi mi-am strīns pumnişorii, şoptind cu pathos „o meritaţi, nenorociţilor”, cīnd la sfīrşitul isprăvilor politice internaţionale ale sua apare şi isprava izolată şi răscolitoare a „diplomaţiei islamice la new york”. Iar la sfīrşit mi-am jelit şi ficatul din mine cīnd am văzut că mmm reazemă poza fetiţei de şase ani ucise de colegul ei de gradiniţă de un stīlp al reşedintei misterului heston, preşedintele nra, care tocmai se retrăgea, adus de spatele pe care īl īntorsese īntrebării lui mmm (vă simtiti vinovat?) īn apartamentele sale... Măi, aia nu eram eu. Băeţii de la Academie au greşit categoria. Nu creative, ci hypnotic documentary!!!

Dar după... cum să zic, m-am trezit. A fost o trezire benefică, rapidă şi devastatoare, m-am trezit pur şi simplu şi am īnceput să gīndesc! Iată ce am gīndit (spicuiri):

1. mmm zice că a acuza fenomenul gothic, şi pe marylin manson, de ex., pentru ce s-a īntīmplat e tot aia cu a acuza bowling-ul pentru inducerea unui comportament violent (legenda spune că īnainte de a-i ucide pe cei 12 colegi şi pe profesorul de la columbine, eric si dylan au jucat bowling la şase dimineaţa; cică s-a dovedit că nu e adevărat). Ceva mai tīrziu, īnsă, apare altă poveste şi acelaşi tip de argumentare e folosit de mmm īnsuşi! Povestea e asta: un băieţel de şase ani fură pistolul magnum al unchiului său, īl aduce la şcoală unde īşi ucide o colegă de clasă. Ce părere are mmm? Că există doi vinovaţi: statul american şi charlton heston. Statul american pentru că acordīndu-i mamei micuţului ajutor social, o obligă să lucreze īn locul ales de el, adică la mulţi km distanţă de casă. Femeia e nevoită să ia autobuzul devreme şi nu īşi poate vedea copilul plecīnd la şcoală cu pistolul īn ghiozdan. Īn plus, pentru că banii nu-i ajungeau pentru plata chiriei, femeia se mutase īmpreună cu copilul la fratele ei, deţinătorul unui magnum 44 sau aşa ceva, arma crimei. (Aici intervine culpa morală a lui heston, preşedintele national rifle association). Am două intrebări pentru domnul mmm. Prima: ce s-ar fi īntīmplat dacă īn ziua aceea ar fi plouat torenţial, biblic, aşa, şi copilul nu ar fi putut ajunge la şcoală? A doua: īn cazul īn care heston e vinovat pentru moartea fetiţei, de ce n-ar fi şi manson pentru masacrul de la columbine?

2. Impresia că americanii au meritat-o e indusă conştient, zic, pentru că nu poate fi o coincidenţă faptul că o ai de două ori! (sau mă rog, poate fi, dar e greu de crezut). Primo: după escapada sexi īn politica externă americană (vedem aşa, pe fundalul muzical armstrongian de lume minunată cum au avut americanii grijă de iran, guatemala, vietnam, chile, etc cronologic) ni se trīnteşte cu sentiment cascadoria aviatică din new york. Ceva-ul ăla care le mirosea arabilor a putred īn marele măr a fost stīrpit şi tu simţi că a fost stīrpit ca o consecinţă, şi cu toate că īţi pare rău, mai simţi acolo, prin măruntaiele tale, şi că īţi pare bine. Secondo: aflăm că masacrul de la columbine vine la o zi după (sau īn aceeaşi zi cu, nu mai reţin) atacul asupra unui sat de līngă kosovo, īn care printre principalele ţinte, distruse complet la final, au fost şcoala şi spitalul. Acuma, ce-i aici? Legea universală a compensaţiei? Justiţie divină? Sau nevoia domnului mmm de a vedea sensul şi de a-i ajuta şi pe alţii să vadă sensul?

3. Atunci cīnd īncearcă să-şi explice de ce īn america oamenilor le place atīt de mult să se īmpuşte īntre ei, alege cīte o posibilă explicaţie, o găseşte valabilă şi īn cazul vreunei alte ţări şi la sfīrşit constată cu stupoare că īn cealaltă ţară rata īmpuşcăturilor e īn mod descurajant mai mică decīt īn america. De exemplu: o posibilă explicaţie pentru violenţa americanilor e trecutul lor violent. Dar, spune moore, putem fi de acord că germania are un trecut şi mai violent... şi cu toate astea, rata morţilor prin īmpuşcătură īn germania e, cum să vă spun, de vreo mie de ori mai mică. Domnule mmm, cīnd se fac astfel de comparaţii, eu mă aştept să se raporteze toată facenda şi la numarul de locuitori. Sau poate cine ştie, sunt pretenţioasa.

4. Concluzia generală a lui mmm este asta: īntr-o ţară terorizata massmedianic, accesul la armele convenţionale n-ar trebui sa fie atīt de liber. Ok, părerea lui. Nu prea rezultă curat din argumentare, dar impresia artistică e super.

Concluzia mea generală e asta: avem o oarecare nevoie de mmm pentru că ne invită să-l criticăm. Pentru că nu umblă cu ascunderi după deget echivalente corectitudinii politice (deşi el e un stīngist spălăţel, aşa, simpatizează cu minoritarii şi alte dubioşenii d-astea) şi pentru că īşi pune degeţelele (după care s-ar putea ascunde, dar nu o face) pe probleme īntr-un mod... haha, creativ!

Lăsīnd īnsă gluma īntr-o parte (īn stīnga, hai) zic că am putea avea o nevoie bestială de mmm dacă mmm şi-ar asuma explicit subiectivitatea, adică dacă ar declara că documentarul pe care īl face este unica forma posibilă de documentar, documentarul sincer, pentru că e subiectiv (şi deci nu creativ, bai cineaştii peştelui!). Īn cazul ăsta, eu l-aş iubi şi aş tīnji după mmm. Oamenii au viziuni holiste asupra lumii, sunt trăitori īn şi creatori de sisteme. Şi de aceea nici un documentar care prezint㠄variante”, care ofer㠄alternativ㔠sub umbrela cu sex-appeal a imparţialităţii, nu este sincer. El īşi camuflează mai abil sau mai stīngaci, fundaţia ideologică. Dacă văd că mi se oferă alternative, eu, privitorul, las garda critica jos. Mă gīndesc că nu mi se dau răspunsuri, şi ca sunt lăsat să judec şi să aleg. Fals. De ce? Vă zic data viitoare de ce.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2006, hosted by altair net