nr. 34-35 (175-176)
7 martie 2006
 

WELTPOLITIK

Florin Poenaru

ev mediu incipient

     Un ziar danez a hotărît într-o zi să publice nişte desene, satirizînd filosofia politică a islamului fundamentalist. A doua zi: nimic nu s-a întîmplat. Evenimentul a trecut la fel de remarcat ca o expoziţie de fecale la Londra, portretizînd-o pe mama lui Isus Hristos.

     Şase luni mai tîrziu Iranul rupe sigiliul de pe centralele atomice, iar cvartetul european hotărăşte să trimită dosarul iranian în faţa Consiliului de Securitate ONU, pentru posibile sancţiuni. A doua zi: încep primele manifestaţii anti-desene.

     Logica desfăşurării evenimentelor e asta, iar cine vă spune altfel, vă minte sau apare prea des la televizor. Scandalul caricaturilor n-are nici un fel de substrat religios, nu confirmă aberaţiile universitar-americane despre „ciocnirea civilizaţiilor” şi cu siguranţă nu pune în chestiune dreptul la libertate de exprimare în vest sau în rest. Violenţele la care am asistat confuzi, ne vorbesc despre modul în care se face politică în jumătate din această planetă, despre cecitatea europenilor şi despre dreptatea americanilor.

Eliminarea confuziei

     Islamul nu se suprapune peste fundamentalismul islamic. E drept că în Coran există ceea ce s-ar putea numi un cod de legi şi un sistem politic. După 14 secole de lectură, diferitele şcoli islamice de gîndire moderată nu s-au înţeles cu privire la urmările practice a ceea ce scrie acolo. În occident s-au născut două mari curente: islamul e problema – o religie primitivă, intolerantă, sîngeroasă. A doua: islamul e o religie primitivă, intolerantă şi sîngeroasă dar fiecare om are dreptul să trăiască cum vrea. Islamul nu e incompatibil cu democraţia de tip occidental, iar democraţia de tip occidental şi drepturile omului nu sunt universale. Ambele abordări (prima de dreapta, a doua de stînga) sunt false pentru că nu vorbesc despre islam. Islamul, ca orice religie, este aplicată de nişte oameni care înţeleg diferit un acelaşi text. Islamul nu e mai bun sau mai rău, mai sîngeros sau mai tolerant decît creştinismul, de pildă. Dacă islamul nu e problema, atunci de unde violenţa şi intoleranţa?

Enoriaşi, spălaţi-vă pe creier!

     În tradiţia musulmană, înainte de a intra în moscheie trebuie să te descalţi şi să te speli pe picioare. La fel cum în bisericile catolice, întîi te speli pe mîini şi abia apoi treci la ritual. Ablaţiunea s-a mutat, la musulmani, de la picioare la creier, de la ritual la politică. Ca să mergi la moscheie azi, e important ca mai întîi să te fi spălat pe creier. Formula chimică de curăţare: oligarhie politico-religioasă plus analfabetism. În Egipt, Palestina, Iran fundamentaliştii cîştigă politic cu versete din Coran şi cu nici un rînd de plan de reformă sau platformă politică. În Egipt, Palestina sau Iran, peste 60% din populaţie nu ştie să scrie sau să citească, iar media de pagini de carte citite în lumea arabă în 2005 este 1,1 pagini pe cap de locuitor. Coranul are în jur de 1000. Pagina în chestiune este rezumatul făcut de partidele politice (acelaşi lucru cu partidul muftiilor). Asemenea comuniştilor, cînd nu poţi să rezolvi problemele sociale dai vina pe americani şi subliniezi sărăcia ca virtute trecută în Coran.

Sorry!

     Din Norvegia în Polonia şi mai departe la Londra, europenii se întreceau în scuze sau fineţuri filosofice despre limitele naturale ale libertăţii de exprimare. Europenii, cu maximă cecitate posibilă, au acceptat definiţia mediatică dată de politicienii islamişti fundamentalişti şi au glosat savant pe marginea ei. Nimeni n-a avut curajul sau capacitatea să spună lucrurilor pe nume: 1) desenele nu satirizează nici Islamul nici pe Profet, ci doctrina politică a celor care aruncă în aer cafenele, autobuze sau turnuri gemene. 2) N-ai de ce să îţi cer scuze pentru că îţi exerciţi un drept. Da, desenele trebuiau re-publicate de întreaga presă responsabilă şi explicat conţinutul. În timp ce în Iran şi Siria se ardeau ambasade, la Bruxelles se năştea ideea unui cod european al presei capabil să prevină caricaturi similare. În excesul de violenţă din ţările musulmane şi excesul de prostie din ţările europene nimeni nu observa alte două lucruri fundamentale, care sunt de fapt cheia discuţiei: 1) Cei care ardeau ambasade în direct la BBC nu văzuseră în viaţa lor un ziar, darămite caricaturile cu pricina. 2) Problema cu presa (în lume întreagă, în ultimul timp) nu este că e prea liberă, ci că nu este mai liberă. Cine citeşte o pagină dintr-un ziar naţional egiptean sau sirian, Scînteia sau Pravda o să pară mostre de jurnalism profesionist, de libertate şi obiectivitate. Precum presa aşa şi societatea: nivelul de control, cenzură, opresiune, lipsă de informare din cele mai multe state musulmane, fac din Stalin un promotor amator.

Soluţia finală (americană)

    Preşedenţia lui Bush a fost-este marcată de multe greşeli, inexactităţi, abuzuri. La limită, pot fi de acord că Bush poate nu e un om strălucit. Dar ideea fixă născută de după 11 septembrie va schimba faţa lumii. Ca să ai securitate, trebuie să ai democraţie reală în toată lumea. ţările cu adevărat democratice nu pot intra în război. Logica istorică (nu există nici măcar un exemplu de război între două ţări democrate) şi logica economică (ţările democratice intră întîi în competiţie şi apoi în negocieri) sunt mai tari decît orice trăznăi despre petrol şi imperialism.

Qui prodest

     Inflamarea din jurul caricaturilor a fost un test, pe care cei mai mulţi europeni l-au picat. Problemele reale s-au ocultat prin pretexte variate dar similar stridente: de la libertatea de exprimare, la toleranţă faţă de intoleranţă, europenii au dat proba unei lipse de simţ practic cu aer de 1938. Politicienii islamişti fundamentalişti au înţeles că Europa e scoasă din joc pentru că la agresiuni li se răspunde cu cuvinte, principii soporifice şi toleranţă fără obiect. Musulmanii moderaţi şi de bună cuviinţă au fost plimbaţi fulgurant pe la televizor şi mesajul lor deturnat de o presă europeană mai mult dispusă să demaşte imperialismul american decît să prezinte puncte de vedere. Iranul a cîştigat timp şi spaţiu de manevră. Televiziunile au făcut rating bun duminică la prînz. La marţi s-a mai scris un articol. Viaţa merge mai departe. Pînă cînd?

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2006, hosted by altair net