nr. 34-35 (175-176)
7 martie 2006
 

PUNK

George Vasilievici

azi

    Bine, bine... am căzut din lac în puţ. Dar de aici încolo îmi trebuie centură de siguranţă, altfel voi cădea în abis şi voi muri în cădere şi voi putrezi în cădere şi mă voi dezintegra complet în cădere şi voi renaşte în cădere şi îmi voi petrece copilăria în cădere şi voi fi educat în cădere şi voi creşte în cădere şi voi iubi în cădere şi voi trăi în cădere şi voi muri în cădere şi voi cădea în cădere şi voi muri în cădere şi voi fi îngropat în cădere şi tot aia va fi, numai că realitatea se va numi cădere şi atît. Gata. Îmi trebuie o centură de siguranţă. Nu mi-am antrenat inima să se umfle în vînt. Am judecat-o greşit. Poate din respect, sau poate dintr-un orgoliu copilăresc, nu ştiu sigur, dar nu am avut niciodată curajul să spun acest adevăr. Inima mea este o paraşută. Are talent pentru asta. Nu o credeam în stare să reziste la greutatea mea, aşa că nu am antrenat-o. Dar ea poate duce mult mai mult de atît. Poate duce chiar amintiri mai grele ca mine. Trădări strivitoare al căror înţeles nu voi fi niciodată în stare să îl pătrund. Aşa că după percheziţie m-am dat la fund. Riscam altfel să îmi pun toţi prietenii în pericol. Să mă întîlnesc cu ei în cădere. Ce aş putea să vorbesc însă cu un om aflat în cădere, fie el şi cel mai bun prieten? Condrea să zicem.
    - Ce faci coaie?
   - Bine coaie, îi răspund eu şi întru la el în apartamentul aflat în cădere. În cădere, în cădere dar cît ar fi căderea de mare, suntem oameni şi trebuie să stăm şi noi undeva, aşa că ne construim case în cădere.
     - Care mai e treaba coaie, cade bine?
     - Bă, cad bine, nu am de ce să mă plîng.
    Mai departe nu îl mai aud pentru că el este mai uşor ca mine. El este mereu sus şi eu mereu jos. Şi chiar de cădem împreună, vocea lui rămîne deasupra urechilor mele. Ar trebui să fie foarte lungă ca să intre în ele. Dar Condrea este ipohondru. Îşi taie unghiile, se tunde igenic, nu fumează în dormitor şi vorbeşte în şoaptă să nu îşi spargă cumva timpanele. Vocea lui nu ajunge nici măcar pînă la propriile-i urechi. Aşa că nici o şansă. Îmi trebuie o centură de siguranţă şi gata. O atenţie maximă. Nu există altă soluţie. Au fost unele voci care m-au sfătuit cu totul altceva în momentul în care au aflat că sunt curat şi poliţia nu are de ce să se lege. Ar fi trebuit să răspund cu aceeaşi monedă. Am preferat în schimb să dau ultima monedă unei farmaciste. Ar fi trebuit să spun tot ce ştiam. În fond nu mai puteam fi sigur pe nimeni iar faptul că poliţia a ajuns la uşa mea se datora cuiva. Putea fi oricine. Cu asta sunt de acord. Problema este mult mai complexă de atît. Aveam douăzeci de ani cînd am fost arestat şi minunea a făcut să nu ştiu nimic despre ce se afla mai sus pe reţea. Despre cei de la care provenea iarba. Este singura situaţie a cărei rezolvare o ştiu. Nu am spus nimic pentru că nu ştiam nimic. Altfel nu sunt în măsură să spun ce s-ar fi întîmplat, poate m-aş fi spart. Poate. Cine ştie. Dar asta a fost atunci. Acum lucrurile stau cu totul altfel. Acum lucrurile stau aşa: dacă te iau băieţii şi eşti curat nu îţi rămîne decît să faci mişto de ei, orice ai şti tu, şi să pleci acasă. Îţi permiţi orice în această situaţie. Dacă te toarnă pe bune ai belit belingheru şi depinde numai de tine cît de tare. Orice ai face nu scapi. Orice ti-ar spune ei, nu eşti decît un număr pe un dosar care va ajunge pînă la urmă în istanţă unde vei fi condamnat. Îţi vor propune tot felul de înţelegeri. Îţi vor spune că îţi dau drumu să pleci.
     - Ai rămas fără ţigări? Ce ţigări fumezi?
     - L&M.
     - Ia-i mă lu ăsta un pachet de ţigări de aici de la colţ.
    Şi îţi vor da drumu să pleci imediat ce le spui tot ce ştii şi se dovedeşte a fi adevărat. Imediat ce altcineva îţi ia locul şi imediat ce semnezi o înţelegere prin care te angajezi ca din cînd în cînd să le mai spui şi lor cîte ceva. Dar locul ăsta nu este la purtător. Este nominal. Şi de droguri nu te laşi niciodată din momentul în care trăieşti în concubinaj cu senzaţia gloriei absurde pe care ţi-au însămînţat-o în visele cele mai curate. Tocmai ai descoperit că eşti un bolid de grand prix, doar nu o să mergi cu cincizeci la oră. Ar fi o risipă de talent, cu atît mai mult că după ce ai mers cu o viteză de milioane de ani lumină pe contrasensul vieţii nu te-ai ales decît cu cel mult o amendă pentru că nu purtai centura de siguranţă. Treabă, nu glumă. Pînă şi în povestirile lui Ende eroii principali sunt taxaţi mai drastic. În cel mult cinci ore ai scăpat de cel puţin trei ani de facultate. Pe dracu. Dosarul tău este acolo şi pe scaunul tău nu stă nimeni. Cineva este închis din cauza ta. Cineva care ştie asta. După două săptămîni primeşti un telefon. Telefonul, ca să fiu mai precis. ţi se aminteşte că ai o înţelegere de respectat. Dacă nu, dosarul pleacă. Nu e greu să ridici aceeaşi halteră din timp în timp. Aşa ajungi omul lor. Prietenul academicienilor. Dar tu nu eşti decît un consumator de droguri şi prietenii tăi cei mai dragi la fel. Şi de fiecare dată cînd torni pe cineva, se va adăuga şi la dosarul tău. După un timp nu mai rămîne nimeni altcineva în viaţa ta în afară de ei. Nu mai cunoşti nici o fecioară de sacrificat. Doar nu o să-ţi vinzi prietenii. Mai bine te laşi. Măcar pentru o vreme. O să fie greu dar o să reuşeşti. Eşti puternic. Dacă nu, îţi sacrifici prietenii. Apoi rămîi singur. Au trecut cîţiva ani de atunci, îţi vei spune, ce a fost a fost, nu mai pot fi tras la răspundere pentru asta. Dar nu a trecut nici o lună de la ultima ta participare la un flagrant. Şi ce făceai acolo? Nu te-ai cuminţit deloc. Numele tău apare în multe dintre dosarele celor care au fost arestaţi. Ai devenit un caz important. Nu mai eşti de nici un folos. Dosarul tău creşte eficienţa muncii din cadrul brigăzii antidrog. Cineva o să fie promovat.
-Semnează aici, cercetările s-au terminat.
     Înainte să intri în sala de judecată vei crede în continuare că este o farsă. Că procurorul ştie situaţia. E prietenul tău. ţi-a cumpărat ţigări. Nu îţi face griji, este o eroare de dactilografie. Sentinţa finală nu poate fi asta. Nu poţi lua doi ani după tot ce ai făcut pentru ei. Dar ai uitat cine eşti. Un număr pe un dosar. Nu ai fost niciodată altceva pentru ei. Pentru tine da, ai fost un om cu sufletul întreg care putea să şi-l păstreze aşa dacă nu juca la alba neagra. Nu întreba pe nimeni de ce este cerul negru. Fii discret cu proiecţiile pe care sufletul tău le azvîrle asupra paradisului, oamenii se odihnesc aici, nu face gălăgie. Ce tot mormăi acolo? Vorbeşte mai tare că nu te aud. Vocea ta este mult mai jos decît urechile mele. Ce zici?
     - Repede, o centură de siguranţă. Cad la viteză maximă.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2006, hosted by altair net