(anakin)

ce frumos alunec la vale pe strada cu fazani
ca un omuleţ de zăpadă, cotind cu mătura
cu morcovul punînd frînă, pînă-n faţă la billa
unde-un japonez mic cu un fes mare îmi
face semn să-l pozez, în trecere-i trag
una peste faţă, zbang! cu sacoşa, şi iată-mă
înlăuntru, între borcanele cu castraveciori
pilotînd căruciorul ca anakin skywalker
printre stînci, cu maimuţa pe urmele-mi
şi fazanii ciupindu-mă de ghete, orbiţi
de mişcările mele extraordinar de încete

doamne, cum dau din pene, şi cum mama mă-sii
îl cheamă pe ăla negru, taică-su lui skywalker?
eu cine sunt? îmi pare sau degetele nu-mi mai
apasă tastele, ci fac tumbe către cana cu vin?
ce caut la billa, şi după cîte sandvişuri o să mor?
de nu cumva, de la chimicalele astea, uşor
voi trece de partea întunecată a forţei, voi
mărşălui cu armata de clone spre parlament
cu trandafiri de toate soiurile, rupţi din volksgarten
puşi la cască, şi c-o copie mică după death star
care se va roti ca reclamele deasupra domului, alta
la gloriette, în fine, o a treia şi cea mai frumoasă
în crîşmele din grinzing va sticli victorioasă

aici vor începe tratativele, deşi va fi doar
o biată capitulare necondiţionată, a întregului
pămînt, inclusiv coloniile subterane, oraşele
de delfini, staţiile lunare ale mutanţilor, cireşica
şi praterul, vama veche şi hundertwasser
toate vor intra în imperiul meu, vor fi toate
lui anakin supuse, care zicînd acestea ieşi
din billa cu sacoşele pline şi se tot duse
mai în sus pe strada cu fazani, unde-l văzuse
pe japonez, dar acolo nu mai era decît
o baltă mică şi-n ea plutind un fes mare

(pistruiatul)

mergeam azi uşor pe kärtnerstrasse spre bibliotecă
cînd mi s-a părut că-l văd pe sergiu nicolaescu, între
cei doi clovni, unul care face pe chaplin, celălalt
pe mozart, era tot aşa stilat, frezat, cam ca-n orient
express, fantastic, mi-am zis, a venit şi serginho
să participe la bătălia finală, dintre republică şi
imperiu, i-o fi adus şi pe toţi dacii lui să se lupte
cu clonele, de nu cumva l-o fi înviat şi pe amza
pellea, să-l mai pună o dată-n mihai viteazu
să patruleze-ntre junkies, să-l facă pe-umflatul
de cancelar sith să se ia-n prăştii cu pistruiatul

şi-apoi în schönbrunn, în labirintul de gheaţă
cu pozele tigruţului nou-născut, un anti-mesia
urmărit minut cu minut de comisarul moldovan
care-i măsoară aura negativă, tigruţul vesel
ce rîde la soare, a cărui reclamă-zmeu zboară
deasupra vienei în kahlemberg, agăţată de nori
dar în al cărui look sticleşte deja sfîrşitul, în
colţii ce-i cresc abia, în ghearele ce-i răsar
încovoiate, se vede-apocalipsa atît de clar

şi se văd clonele sărind pe ferestre-n hotel bristol
cam ca după primul război, podurile zburînd
prin aer şi-o mare flamă de foc pe turla domului
un glob de fulgere măturînd ringul, mărunt
iar printre ruinele fumegînde-ale operei, printre
cadavre, doar pistruiatul fugind spre niciunde
doar el rămas să privească în gol prin ochelarii
de soare, să plutească beat în muzica i-pod-ului
cu mintea turtită, doar pistruiatul în landstrasser
gürtel, el singur şi nimfele cu ţîţele-n vînt
sub portaluri, el singur înaintînd