nr. 34-35 (175-176)
7 martie 2006
 

GOLĂNIE

Victor Stütz

moartea muzicii de masă

de vasile alecsandri

     Sîmbăta dimineaţa la ora 12 dormeam. Normal. Şi mă sună Sandu. C-o fii, c-o păţii, că e frumos afară, că să mă mişc, că tre’ să facem poze, că « parc », că nuş’ ce. Ea ştie că eu urăsc dimineţile şi m-a luat tare, să mă duc repede, că arde. M-am spălat şi ne-am întîlnit în faţa blocului ei. Eu nu stau la bloc, dar mai nou stau la blog. Adresa mea este http://victorstutz.blogspot.com.
     Şi, cum spuneam, mă tîrăşte aşa pe Calea Victoriei. În drum am văzut cîrdurile de hipioţi căutîndu-şi hainele lor de figuranţi. Cişmigiul era ca atunci cînd eram io în liceu. Îţi făcea pofta să bei o bere, numai să intri undeva să scapi de copiii ăia enervanţi. Daca vă-ntreabă cineva, de-aia beau io atîta bere.
     Intrăm noi la mafioţi la Monte Carlo (vă promit că la Monte Carlo la cazino o să mă duc numai cu super-limuzina MAZ pentru rachete balistice, cumarveni ICBM, de-alea ruseşti cu multe-multe kilotone pă ele. Vrem noi să mîncăm ceva, ăştia n-au, fac figuri, nici restaurantele pentru mafioţi nu mai sunt cum erau. Drujbă tăticule, poate la vara! Sandu vrea să stea, dar pînă la urmă se enervează şi, zic, ne cărăm la Cătă. Se mănîncă cel mai bine la Cătă, şi mai sunt acolo şi Cătă, împreună cu familia lui. Aici nu e pentru mafioţi, dar avem noi grijă să-i gonim pe publicitarii ăia ! Eu cu Drujbă şi cu Mumu. Nu-mi plac publicitarii fiindcă sunt fakeri, wannabe, figuranţi. Mă mir că se duc la Cătă! Luăm bergăn, pecsi şi mici şi cartofi şi salată. Micii la Cătă sunt aşaaa, mai mari iar Sandu nu poate să mănînce 3. Mănînc io’ patru. Laura Sandu face mişto de mine.
     Citim Times şi Star. Eu Times, bineînţeles. Deşi, Starul, foarte interesant de data asta! Sandu face poze, eu mai iau o bere, nişte băbuţe meseriaşe lîngă noi, cu familia.
      Io zic că e foarte urît să ai o RUBRICA într-o revistă, e ca o pîrnaie aşa... Trebuie să-mi asasinez rubrica. Sandu zice că am dreptate. Ştie fata ! Trebuie, pentru că, atunci cînd daţi cu clicku’ pe numele meu, să citiţi tot ce-mi trece mie prin capul meu. Cumarveni. Spre exemplu, în numărul următor, voi scrie un articol foarte sexy despre OBSESIE. Şi o să bag şi muzica în el, staţi liniştiţi (cuvîntul ăsta seamănă cu altul, adică... „lişiţă”). Dacă am chef. O sunăm noi pe doamna secretară, care nu ne răspunde. Ne îngrijorează, ne enervează.
      După ce stăm mai mult aşa la Cătă ne tirăm, o luăm frumuoooos pe bulevard, Sandu fotografiază nişte moşi, dăm într-o fundătura. Dar nu ne speriem nici un pic, ne întoarcem cu demnitate şi facem dreapta pe Berzei. Mi se pare că bîrfeam în timpul ăsta. Şi mai vorbeam kestii de-alea hiper-intelectuale de-ale noastre. Degeaba v-aş povesti. Laura Sandu făcea fotografii foaaaarte tari. Ca-ntr-o revistă cool aşa. Aş fi făcut şi eu, dar pozele mele merg de la un ermetism izbitor pînă la o exacerbare a stigmergiei comunicării vizuale iar Sandu nu vrea aşa ceva pe aparatul ei. Apoi sun pe cineva şi vorbesc iar Sandu zice deodată : „nu te mişca”! Apoi, „mai la dreapta !” Prinde ea nişte cadre mirobolante cu mine, mai instantanee sau mai prelucrate, face o poză cu „Strada Berzei Uber Alles” iar eu încep să mă gîndesc că nu înţeleg fotografia, şi că nu mă interesează foarte tare acest subiect. Voi scrie un articol special, aşa, ca mine, dedicat POZEI.
      Era aşa de cald în oraşul asta! În curînd o să zburde hormonii şi-o să se întreacă care mai de care, spumegînd, sărind, zgîlţîindu-se etc.
     Mai fredonez puţin Blondie. Sunt fan. Asta e noua mea obsesie muzicală. Şi mai am cîteva noi pe lîngă. Yeah Yeah Yeahs, James Brown, Johnny Cash, T. Rex. Ne aşezăm frumos să facă Sandu poze uluitoare cu cele mai lungi umbre din istoria omenirii. Ale noastre.
     Facem un ocol, confundăm de departe clubul Queen’s de jocuri mecanice cu ăla fagoţi, trecem pe lîngă curvele de la curtea cu băligar de la Matache, Sandu îşi ia NIVEA de la farmacie, îşi face card şi consemnează data: 17 februarie 1983. Prin piaţă mirosea a grătar şi poftă mare ni se făcu, dreptpentrucare Sandu’şi luă imortele. I-am făcut o poză cu un nene foarte simpatic şi cu Ministerul Transporturilor. Cred că ar fi vrut şi nişte puradei autentici să-şi tragă instantanee cu mine, m-au confundat cu o celebritate. Cu cine oare ? „El e, băă! Ba, nu, băă!” Ba nu.
      Hai la Gară! La Gară (La Gară...) ne entuziasmăm din nou aiurea, aşa cum făcusem cu cîteva zile înainte cînd, o primă confuzie! NU ERA o manifestaţie comunistă ci se filma un musical despre ruşii din 1917 cred. Acum, la Gară, piese din decorul aceluiaşi film. MIŞTO BUTOAIE !
      Vă aşteaptă articole interesante despre stadioanele de fotbal şi cîte şi mai cîte, la noul meu loc din revistă! Ştiu că aţi vrea să ştiţi mai mult despre asta, dar mie mi-e lene.
     Oricum, în Gara de Nord, oltenii tot spre Craiova cu prazul şi sarsanalele, în trenul lor şucar, moldovenii tot spre Galaţi cu băutura şi curvele, în tren şucar ca şi oltenii mei, ardelenii tot spre zona aia a lor cu un tren jalnic dar cu genţi de mare angajament.
ţară de olteni, Bucuresc Oltenesc!

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2006, hosted by altair net