nr. 31-33 (172-174)
24 ianuarie 2006
 

 Florin Poenaru

2006: date şi fapte

     2006 a început în forţă, iar analiza de relaţii internaţionale, politici externe şi comunitare, studii şi analize de securitate şi cooperare, toate, au devenit mai la modă decît să scrii despre cărţi sau filme. Toată lumea ştie, toată lumea palpită, toată lumea e la curent. Lumea a devenit cu adevărat prea mică. Alegerile din Venezuela şi criza din Coasta de Fildeş sunt mai aproape de noi decît alegerile de la CSM sau criza CNSAS. În baruri, fetele nu mai sunt agăţate cu bădărănescul: „ce faci păpuşa?” ci cu formula magică „nu crezi că neoconservatorismul lui Bush e un căcat?”. Cărtărescu nu mai e demult la modă în domeniu. Încercaţi cu M. Moore şi deveniţi ubercool în cercul de prieteni pentru că frecventaţi un intelectual social atipic. Prin urmare, mă gîndesc să renunţ la rubrică şi să mă apuc de ceva mai anost, de exemplu un ghid al bodegilor bucureşte şi kievene, sau de interviuri cu babe şi curve.
     Pînă să ne despărţim de lume rîzînd în hohote docte, îmi voi aduce şi eu contribuţia la păreristica generală despre lume (şi viaţă), printr-un scurt inventar al temelor de politică internaţională pe care le consider relevante şi care cred că vor face ştiri în anul acesta.
    
     1. Alegerile din Ucraina. Nu devin importante pentru că mă duc eu acolo, ci chiar sunt importante de moment ce mă duc eu acolo. După ce în 2004, la putere au venit forţe pro-occidentale, Rusia încearcă să recîştige singura poartă pe care o are spre Europa. Are toate şansele pentru că europenii sunt şantajabili prin gaz, iar Uniunea e complet blocată. Şansele Ucrainei sunt americanii (în exterior) şi suportul popular pentru reformă (în interior). Cum Yuşenko e un preşedinte slab şi nehotărît, Timoşenko (fosta aliată, actuala duşmancă de moarte) pare să aibă cele mai mari şanse. Evident, şanse la locul doi în Parlament, după partidul lui Yanukovici, pro-moscovit.
     2. Alegerile de mai sus sunt un punct cheie şi pentru problema gazului rusesc. Multe din conductele care se opresc la Berlin trec prin Ukraina. Rusia în momentul de faţă joacă bine un rol prost de arbitru european, mascînd la limită şi cu ajutorul cecităţii europenilor, derapajele constante de democraţie. Dacă Ukraina chiar se democratizează şi se desprinde total de influenţa Moscovei, atunci ruşii ar trebui să treacă la acţiune. Ceea ce ar putea să neliniştească pe mulţi europeni, mai ales pe germani care vor fi puşi în faţa unei situaţii de tip Catch 22: nu putem nici cu Rusia dar nici fără ea.
     3. Alte alegeri drăguţe sunt în Belarus, tot în martie. Lukaşenko pare de neclintit spre al treilea mandat, adică spre domnie pe viaţă. Rusia e fericită cu sora ei mai mică şi ascultătoare, dar polonezii au alte ambiţii şi mai ales o puternică minoritate acolo. De teama Rusiei, vocile împotriva lui Lukaşenco vin doar de la Varşovia şi mai rar şi mai stins de la Londra sau Washington. În rest tăcere. Problema Belarusului poate deregla echilibrul actual dintre Rusia şi restul Europei, dar şansele sunt mici.
     4. Tot în est, dar lîngă noi, două teme spinoase vor reveni în 2006 pe agendă. Construcţia canalului ukrainian, de care ukrainienii au mare nevoie, mai ales în noile condiţii. Şi federalizarea Moldovei propusă chiar de OSCE, în totală necunoştinţă de cauză a situaţiei şi încălcînd prevederi anterioare ale aceleiaşi organizaţii.
    
     Dinamica situaţiei din est, a cărei escaladare este de aşteptat avînd în vedere numărul de mize şi de agende, precum şi alegerile din ţări cheie, va fi obnubilată de ceea ce se întîmplă în cea mai fierbinte zonă, Orientul Mijlociu.
     1. Irakul merge mai departe, la fel. Atentate, sînge, răpiri. Mai mult, multe ţări vor continua să se retragă şi americanii vor rămîne aici singuri. Nu pentru mult timp, pentru că
     2. pînă în vară (maxim toamnă) mai multe ţări vor intra în Iran ca să împiedice crearea acolo a unor bombe nucleare lăsate pe mîna unui ţăran (în sensul tradiţional al termenului, nimic depreciativ) care pe lîngă că nu recunoaşte Israelul sau SUA, vrea să facă din Arabia Saudită o copie palidă a regimului său islamic fundamentalist. Ca să nu mai amintesc de ameninţările cu stoparea furnizării de petrol, fapt care l-a înnebunit pe preşedintele Franţei (bătrînelul acela antipatic, cum îl cheamă, domne?) în asemenea măsură încît a declarat că e gata să folosească bomba atomică dacă Franţa rămîne fără petrol. Nici nemţii nu exultă la ameninţările Iranului, pentru că ar însemna să rămînă exclusiv şi total la discreţia gazului rusesc. De interesele americanilor în regiune nu mai amintesc că e futil, aşa că avem toate premizele unui război major pînă în toamnă. Care de data asta va include trupe româneşti, la modul cel mai activ.
     3. Pînă acolo, tot în martie (nu-i suspect că în trei ţări cheie sunt alegeri în martie?) în Israel vor fi alegeri. Sharon e în comă, deci complet inutilizabil. Partidul format de el înainte să ajungă în comă e pe val, datorită stării lui Sharon. Ceea ce înseamnă o nouă dilemă pentru Ariel: rămîn în comă şi cîştig alegerile dar nu mă ajută cu nimic, sau ies din comă, dar s-ar putea să nu cîştig alegerile şi asta chiar nu mă ajută cu nimic. Sharon avea un plan de pace pe care începuse să-l pună în aplicare. Un plan care nu garanta absolut nimic, dar care era o bună premisă. Dacă nu va putea să revină în viaţa politică, s-ar putea să asistăm la un nou nou început, de tipul un pas în faţă doi înapoi. Presiunea din partea Iranului s-ar putea să însemne ca la alegeri, votanţii să prefere securitatea înaintea păcii.
     
     În linii mari, aşa arată în mintea mea 2006 la scara relaţiilor internaţionale. Nu am trecut problema Uniunii Europene (care e perfect blocată în acest moment, după respingerea bugetului de către Parlament) pentru că ea va deveni şi mai neimportantă la scară globală decît a fost pînă acum. Ca de obicei, românii vor avea bucuria integrării în ceva care nu există. E foarte posibil ca o ţară precum Mare Britanie să se retragă din Uniune. De asemenea, nu am trecut ceea ce se întîmplă în extremul orient (presiunea chineză, bombele nucleare nord coreene) pentru că nici nu mă pricep foarte bine la zona aceea (am spus-o!!!) şi cred că tot ceea ce am prezentat mai sus va face ca dinamica acestei zone să pice pe plan secund alături de UE. Nu înseamnă că nu vor avea ecou sau că nu vor fi importante. Dar nu cele mai importante.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net