nr. 31-33 (172-174)

Mircea Ţuglea

 

(yoda)

jedi cu sith luîndu-se la trîntă în hofburg
pac – una cu sabia şi i-au luat coada căluţului
yoda murmurînd „dacă tu vii la mine şi eu vin la tine”
şi războinicul luminii aterizînd în piaţa primăriei
cu stăpînul inelelor în lesă, ca un buldog furios
ghicindu-l rapid c-o gheară pe mircea ţuglea
regizorul absolut, ascuns dupa ecranul iluziei
şi sfredelindu-l aşa cum novele-ntind spaţiul
şi-l fac striat ca frunzele, moale ca nisipul

deodată-l văd pe yoda ăsta mai micu, cu săbiuţa
lui, făcînd un salt în spaţiu, din südbahnhof
pînă-n grinzing, aterizînd cu viteza luminii
pe kaiul dunării, dărîmînd podurile, gata
să se oprească cu botul în uno city, să cadă-n
gol prin u-bahn, pînă-n neantul necunoscut
în care degetele i se fac burice, cum foile
de varză, de ceapă sau cum li se mai zice

iar sith cu faţa lui de piele roşie, cu coarnele
de burghez, cocoţat pe kunsthaus, scuipînd fum
să sară deodată-n tramvai, să alerge-n warp
pe pistele pentru biciclişti, să stea la stopuri
holbîndu-se la minunăţia barocă, să ia trăsura
şi să tot dea ocol ringului, dar niciodată
nu, niciodată să n-ajungă în hofburg, acolo
unde yoda toarce, unde trăsura întoarce
şi unde „dacă tu vii la mine şi eu vin la tine”


(frodo)

mi-s domnişorul frodo rătăcind printre ciori grăsane
în carnavalul subversiv al iernii ăsteia, cu pasărea
morţii alături, la monumentul lu steiner, în căutarea
fericirii instant, peste care torni apă fierbinte, o bei
şi-i ca şi cum ai lua tone de aspirine, mi-s
domnişorul frodo, lord al ringului, cum străbat
străzile cu lei încordaţi, gata să-ţi ciugulească
din trup, să-ţi înfulece ficaţii cu chilli, doar-doar
vor afla cheia secretului, însă nu le voi vinde
sufletul meu jupuit, nu le voi spune cum serile
învîrt motorul lumii cu roata din prater, cum
împing dunărea ori trag obosit de tramvaie
ascuns în schottentor, într-un automat de cafea

nu-mi plac deloc oraşele fără pisici, şi de cînd
sînt iarăşi aici n-am zărit niciuna, le-am căutat
prin parcuri, la ferestrele caselor, dar am văzut
doar cîini, umbre-n lesă şi oameni de zăpadă
pînă şi-n păduricea de bambuşi din belvedere
unde eram un fel de schwarzenegger din predator
atent la reflexia luminii, la saltul monstruleţului
invizibil (m-aş fi jucat cu el ca brad pitt în troia
cu hector), pînă şi-aici se pişa un cîine, mama
lui de javră pretenţioasă care făcea pe bambuşi!

în locul căluţului ăla pitic, scos pe ring la plimbare
cu un afiş cum s-ajutăm animalele de la circ iarna
ăla pe care-l mîngîie lumea, şi-i dau fetişcane bomboane
m-aş întreba: dacă-aş fi fost un crocodil sau o focă?
dacă-aş fi fost smeagol în loc de frodo, ori cumva
ca prinţesa aia din shrek, vreun căpcăun, un vierme
din dune sau un alien insectă, vreo cîrtiţă, un şobolan
chiţăind înfrigurat către stele? dacă nici n-aş fi fost
deloc? n-ar fi fost oare mai bine? dar căluţu-i
cam idiot, n-are probleme din astea, ca mine
nu-i clocoteşte mintea-n zăpadă ca unei găine