realkk

     ce veaq, ce Kk. stau bine. mă uit la stacy silver, femeia curvirtuală de pe scrinseivăr, ea-mi arată ţîţele. acu vreo cinşpe ani, plăteam cu vorbe-grei să văd o ţîţă-de-mîţă. acum vreo. între timp, s-au inventat maşini de inscripţionat ţîţe pe creieri. doar un log-in, cît o fisă de douăşcinci de bani, la telefonupublic.
     manifestul manifestismului: în anul întîi de facultate, băgam versuri pentru doi amici: unul cînta la chitară, altul la vioară, eu le scriam partiturile după ureche, erau ja-le. cu trioul ăsta, am făcut să alunece în pîntecele noastre solfegii cu ciorbă de cartofi, cartofi pai, cartofi cu brînză, ochiuri cu cartofi pai, tocană de cartofi, salată de cartofi cu ceapă şi ou, cartofi fierţi cu mujdei şi alte cartofilii. în după-amieze, cîntam sub cămin, pentru toată suflarea de deasupra noastră. sunetele urcau împachetate în ţiple cordiale, cu aer cutot, iar suflarea punea botul, să le guste, şi, din cer, ca şi cum ar fi nins cu mană, ningea cu fulgi din barba lui brîncuşi şi mătreaţă din pletele lui eminescu. topeam apoi ţigări delux şi desfundam şampanii. deşi noi mai ceream la cantină supliment la vise, timpul a trecut ca expresul de berlin prin mizil.. apoi, dintr-o gamă foarte variată a sentimentelor de treabă, ni s-a insinuat la ghişeu o cocoaşă care servea numai foamea. în modul cel mai firesc cu putinţă, la dineuri, ne-au crescut fălci şi am început să ne mîncăm. asta e. apreciem că, prin ’95 - ‘96, oamenii, o specie aparent de gaşcă, începuseră să se mănînce. o turmă de rinoceri lăsa locul unor muşuroaie de termite.
     mai sînt speranţe. regizorul turnează filmul „supravieţuitorii”, actorii ling cu limba arsă la acadeaua nemuririi, mimînd retragerea din om. gesturile se precipită precum plopii pe la ferestrele trenului. am descris mişcarea de ducă-se – vino. ca orice navigator, ai opţiuni: save as – delete, download – send to recycle bin. inteligenţa artificială era de mult cu un pas înaintea trendului. la dialog-box-urile cu opţiuni Y/N, hardul te mai întreabă o dată: are you sure you want to send „world.doc” to recycle bin? şi tu, din reflex, dai yes. animal rănit în propriul orgoliu, lumea stă, ca luc scaiuacăr şi frăţia, în tomberon. inteligenţa asta artificială, hardurile în care ne-am refugiat aproape toţi, nu mai are şi cutia de dialog în coşul de gunoi. acolo, cînd te duci să-l goleşti, nu te mai întreabă nici un octeţ, winfuncţionar plictisit-amabil, dacă eşti sigur că vrei să ştergi totul. e o singură opţiune, care, din moment ce tot ai accesat-o, scoate din hard un sunet plăcut de hîrtie mototolită, o scurtă foşnire. şi gata. cu sunetul dat la maxim, e o forfecare de fălci. şi alea flămînde, irezistibile. pe cer au răsărit doi sori flancaţi de vreo cinci lune şi-n lume-i ful de vîrcolaci.