nr. 28-30 (169-171)
27 septembrie 2005
 

 Florin Poenaru

cred că am înţeles

     Stau la o terasă în Tirana (capitala Albaniei cum ar veni, ţara aia mică şi necunoscută de lîngă Italia, ţara aia mare şi nesuferită). Stau la o terasă în Tirana, sorb o Fanta exotic cum nu găseşti în România şi fumez cel mai bun Marlboro Roşu ever, produs în Suedia pentru Italia şi Anglia pe care l-am cumpărat de la colţ cu 3 dolari. Privesc fetele albaneze care trec prin faţa mea, mă simt bine şi dictez acest text. Ce caut eu în Albania e deocamdată irelevant. O să vedeţi pe Euronews şi BBC săptămîna viitoare.
     Pînă atunci, vă propun o nouă reflecţie asupra Europei din acest minunat fotoliu. Cum se vede nUE de aici de unde stau eu? Am pe masă ziarele de astăzi. N-am apucat să citesc decît Financial Times, International Herald Tribune şi Tirana Times. În toate se analizează eşecul summitului european din weekend. Buget, Tratat Constituţional and stuff. Unii analişti sunt îngrijoraţi şi pesimişti, alţii exultă cu un zîmbet „told you” abia mascat. Eu am spus de mai multe ori că proiectul european a fost confiscat de birocraţi socialişti, puşi pe fapte mari, asemănătoare activiştilor de partid în anii 50 - obsedaţi de cincinale pe care le pregăteau în toate detaliile. Acum putreziciunea a devenit vizibilă pentru unii şi lucrurile nu mai pot merge aşa. De exemplu, cum poţi să nu fi de acord cu Blair care nu vrea ca UK să plătească mai mult la bugetul Uniunii dacă Franţa nu renunţă la uriaşele subvenţii pentru agricultură. Sau cum să nu simpatizezi cu contribuabilul european care cotizează la bugetul Uniunii pentru ca diverse seminarii, conferinţe şi întîlniri, una mai nerentabilă, anostă şi neproductiva decît cealaltă, să fie organizate.
     E la fel de uşor să găseşti probleme nUniunii Europene, cum e să găseşti o prostituată ieftină la Chişinău, aşa că pentru o catalogare a fisurilor europene, nu trebuie să fii expert. Miza cred că e alta şi o să înţelegeţi imediat. Tot atunci aflaţi de ce v-am povestit acest articol.
     În aeroport la Milano, nu poţi fuma deloc, nicăieri. Aşa că dacă nu ucizi pe nimeni în timpul cît ai escală, poţi să obţii o expertiză sociologică relevantă. Foarte mulţi albanezi, români şi arabi la intrarea în Italia. Foarte mulţi italieni care pleacă spre Albania (plaje însorite şi încă nedistruse de beton ca la Livorno de exemplu, preţuri mici) şi Ucraina (plaje foarte bune în Ialta şi Odessa, preţuri şi mai mici, mai ales la femei). În tot acest scandal european din ultimile zile această observaţie m-a pus pe gînduri. Cum ar veni, săracii europei se luptă să ajungă în ţările vestice să cîştige nişte bani. Bogaţii europei caută frenetic aceste ţări din lumea a treia unde îşi pot permite o vacanţă decentă. Pînă la urmă dacă visul european (de a fi în Uniune, de a putea călătorii liber, etc) înseamnă de fapt să te bucuri de o vacanţă la Durres, în sudul Tiranei, cred că e evident de ce Uniunea Europeană de fapt nu există decît în mintea unor eurobirocraţi, singurii care îţi pot permite, cu 18.000 de euro pe lună, o vacanţă mai în vestul Albaniei.
     O să închei, reamintindu-vă de apelul meu de a feri anumite ţări din Europa geografică de furia expeansiunii socialismului european spre est şi spre sud. Atunci eram îngrijorat, acum e bine. Am înţeles, şi acum înţelegeţi şi voi. În jurul actualei nUE se vor menţine o serie de state „libere”, să le spunem, cum ar fi Albania, spaţiul ex-iugoslav, Moldova, Ucraiana etc. De ce? Pentru că (şi) europenii se sufocă. O să vă dau un singur exemplu şi apoi plec la masă: exact acesta e exemplul. O masă foarte consistentă, la un restaurant foarte bun, cu trei feluri de mîncare, vin şi cafea costă în jur de 15 euro. Adică exact cît o cafea şi un corn la Roma sau la Viena. Credeţi că veţi vedea Albania prea curînd în nUE?

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net