nr. 28-30 (169-171)
27 septembrie 2005
 

Cosmin Constantin

just believe

     Sătui pînă şi ei de mafioţi, droguri, sînge şi şuţi în gură, băieţii de la Hollywood s-au apucat de altfel de filme. Şi cînd n-ai idei, iei o persoană celebră şi bagi unu’ uşor biografic de nu se poate. The Aviator, Ray, Finding Neverland, Kinsey, Der Untergang şi cred ca e suficient. Ei bine, că veni vorba de „literatura emergentă”, e de observat că mişcarea asta nu se rezumă doar la atît. Schimbarea e evidentă şi în cinematografie şi trebuie salutată, deşi mi-e teamă că în ritmul astă şi poeţii noştri o să înece cu iubire, copăcei şi frunzuliţe, iar băieţii ăştia de pe Sunset Boulevard o să ne plictisească cu producţiile lor. Dar asta rămîne de văzut. Între timp, floricelele sunt pe val. Mai sunt şi cei care încă nu s-au prins că e nevoie de o şustă, ceva, şi au făcut Layer Cake, din păcate cu nimic prea diferit de Lock, Stock and Two Smoking Barrels. Apoi am mai văzut nişte scene din Sin City – gagici, săbii ninja, mult sînge – Kill Bill, mi-am zis. Încă o chestie, Kontroll, un film unguresc, a prins puţin ideea, dar a aplicat-o exclusiv la poveste, şi aşa numai la sfîrşit. „Oricum, pentru un film unguresc…” zicea un prieten, iar eu fără să îl înţeleg îi dau dreptate.

     Revenind însă, Finding Neverland a fost filmul care s-a mulat cel mai bine pe noul tipar. Cu toate că a avut 7 nominalizări la Oscar – a cîştigat doar unul – nu se poate spune că a fost prea gustat de marele public. Nu e un film foarte cunoscut, şi chiar dacă au auzit de el, nu mulţi s-au înghesuit să îl vadă.

     În primul rînd culori minunate, ca în Amélie, cu un efect grozav, apoi faptul că Neverland-ul, pe care în fond îl căutam cu toţii, e atît de prezent, fac filmul minunat. Povestea e inspirată din viaţa lui James Matthew Barrie, creatorul lui Peter Pan. Nu e nimic şocant, poate că povestea nu surprinde cu nimic, dar marele ei merit e ca readuce în atenţie mici detalii care, dintr-un motiv sau altul, ne scapă în viaţa reală. Filmul prezintă experienţele prin care a trecut Barrie şi care au dus la apariţia piesei „Peter Pan”. Într-o perioadă destul de proastă pentru autor, care nu mai reuşise de ceva vreme să scoată ceva acceptabil, acesta se împrieteneşte cu familia Davies, o văduvă cu patru copii. Prietenia asta duce la destrămarea relaţiei cu doamna Barrie, relaţie şubrezită încă de dinainte; totuşi, tot acest timp petrecut cu cei patru băieţi îl inspiră pe J.M. Barrie să scrie celebra piesă despre copiii care rămîn copii. Sunt cîteva momente remarcabile în film, de exemplu cînd Barrie deschide uşa de la camera sa şi înăuntru se vede o grădină – esenţa acelei „lumi de dincolo” în care ne putem retrage cînd realitatea, ca un sarcofag de tortură cu ţepi, ne strînge atît de rău. Iată cît de uşor e să scăpam, în final trebuie doar să credem.

     Atît despre acest film, după părerea mea cel mai reprezentativ pentru această perioadă şi care arată viaţa aşa cum poate ar trebui ea să fie. Atît.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net