nr. 28-30 (169-171)
27 septembrie 2005
 

Iulian Popa

Ana Mnesis

Răzvan Şerbu

     În scrisoarea pe care ne-o adresează, domnul Iulian Popa, probabil neobişnuit, luat pe nepregătite de dificultatea sarcinii de autoidentificare, de dilemele ce răsar neaşteptate în timpul procesului de autodefinire, realizat în încercarea de a ni se prezenta, ajunge, imediat după scurta introducere biografică, să se întrebe cine sunt eu?, ca în rîndul imediat următor al acestei interogaţii tulburătoare răspunsul să vină într-o formă mascat negativă: „aş şi vrut să fiu un pictor...” şi tîmpenia continuă necenzurată. Apreciem însă gluma dînsului referitoare la faptul că scrie poezie.

     În timpul insomniilor nocturne, Ana Mnesis se uită la becuri, le sparge, le ţine în mîini şi în buzunare. (De ce?). O atenţionăm pe această cale că astfel de experimente pot provoca atît vătămare corporală cît şi pierderea treptată a vederii, şi îi sugerăm să renunţe la a mai folosi aceste obiecte foarte fragile în activităţi ce le depăşesc atribuţiile. A se reţine însă: (cortegiul funerar ce trece prin faţa universităţii, brumă, răcoare, un nod în interior, floare-de-colţ). (un cîmp ars, o viaţă dublă, o muşcată-n geam, un fulger, un nor, o minge, o casă, parfum). Atît.
     Pesemne adaptîndu-se la noile rigori impuse de traiul într-o lume mondializatoare, Răzvan Şerbu se impune ca reprezentantul unui nou curent la noi în ţară - curent deja exploatat în multe alte naţiuni - tocmai în ideea de unificare culturală şi de civilizaţie urmărite de forurile superioare. În acest sens, eforturile lui sunt îndreptate ferm, unidirecţional, înspre studiile, mai degrabă sociologice decît fizice, ale acţiunilor, efectelor şi rezultatelor bombelor artizanale. Suntem siguri însă că domnul Şerbu ar face o treabă mult mai bună în altă specializare.

Valerică Macaron

iulian popa

Cine sunt eu?

Aş fi vrut să  fiu un pictor,
Unul cu adevărat bun,
Care să poată zugrăvi norii şi soarele.
Dar nu sunt.

 Aş fi vrut să am puterea
De a face un drum
Cu felinare multe în dreapta,
În stînga,
Cu felinare aşa de multe
Încît să pot vedea soarele cînd e noapte.

Aş fi vrut să pot visa la comandă,
Aşa,
Cînd e întuneric să se declanşeze un mecanism
Şi să încep să visez lumina.
Să mă trezesc cînd s-a luminat de ziuă.
Dar nu sunt magician.

Nu sunt nici Orfeu.

Ce sunt eu?

Cred că sunt un om al cavernelor.
Scrijeliturile unghiilor mele pe stîncă
Sunt jalnice;
Seamănă cu nişte desene animate de proastă calitate.
Îţi vine să schimbi canalul cînd le vezi.

Dar atunci cînd totul va fi istorie,
Cei care vor veni după noi
Se vor minuna
La fel cum ne minunăm noi privind peşterile de la Lascaux
Şi vor zice:
‘Acum ştim
că în întunericul acelor timpuri
cineva s-a luptat cu stînca
visînd
plaiuri domoale,
cîmpuri cu flori,
copaci acoperiţi cu roua dimineţilor însorite’


Ce-ar fi viaţa fără de tine?

În scurgerea timpului nostru
Venim osteniţi către Tine
Ca Tu să ne iei de pe suflet
Poveri, deznădejdi şi ruine.

Doar Tu eşti o oază de viaţă
În vuietul crunt de-alergare
Ce parcă nu vrea să se-oprească.
Doar Tu ne aduci alinare.

În clipe de tainică pace
Cînd liniştea curge prin vine,
Ne temem la gîndul lăuntric:
Ce-ar fi viaţa fără de Tine?
                            

Pastel

S-au dus vremurile bune.
Adunatul merelor coapte
Udate de roua dimineţilor tomnatice,
Magiunul mestecat în ciaunul din grădină
Sub tabla ruginită de ploi,
Căratul apei de la fîntîna din poieniţă
Pentru a pune varza în butoi.

Acum,
Chiar de am vrea
n-am mai putea aduce înapoi
colindatul prin nămeţii satului după covrigi,
bucuria săniuşului care nu ne obosea
mersul în pădurea de mesteceni ca de nea.

Oftăm
Visînd să fim din nou copiii de-altă dat’,
Să respirăm din nou aerul curat
Al păcii sufleteşti
Cînd pieptul parcă nu-ncăpea
Tot sentimentul de a fi.

 

ana mnesis

Noaptea tîrziu

     (Atunci cînd dorinţele picură peste întreg corpul, atunci cînd simţi cu fiecare por că ai pur şi simplu nevoie de ceva, uneori ştii de ce, alteori nu, atunci cînd lacrimile cresc o dată cu creşterea secundei şi cu moartea ei, atunci eşti om… atunci trăieşti, iar viaţa este mai plăcută…)
     Un bec…un bec mare, lucios, foarte, foarte strălucitor. Cel mai frumos bec existent vreodată. Ar putea fi ca o sferă perfectă sau cilindric. Ori un bec special pentru aplice, dintr-acelea cu lumină puternică… (paşi tăcuţi în spate, linişte ciudată, undeva departe un balon de săpun spart).
     Un bec cu lumină frumoasă. O culoare vie, care să alerge printr-o încăpere moartă.Un copil, un argint viu, un picur de viaţă închis într-o încăpere vidată (cortegiul funerar ce trece prin faţa universităţii, brumă, răcoare, un nod în interior,floare-de-colţ).
     (Tenebre).O sticlă curată, prin care lumina să nu se piardă, ci din contră, să fie mai puternică, mai plină, mai copilă. Stranie aproape. Liniştită acum, disipată în mii de raze (un cîmp ars, o viaţă dublă , o muşcată-n geam, un fulger, un nor, o minge, o casă, parfum).
     Un bec. Unul mare sau mic, sau mare şi mic, unul real şi viu, unul al meu, unul din mine, pentru mine, către mine…o parte de viaţă şi una de moarte (dorinţe, da…şi visuri), un bec cu lumina mea în el, cu sticla mea, o cuşcă pentru tot ce vreau eu să ascund. Unul pentru zi şi pentru noapte, mai puternic şi mai parfumat decît însuşi soarele, atît de senin şi de plin de toate… (îmbrăcat în stele, în aer, în sine…)
     Fără întrebări care nu se vor pune niciodată, astfel şi fără răspunsuri, fără copii, bunici, părinti, iubire şi apă…doar becul acela imens pe care ziua sa-l port în buzunar…fără chicoteli în bancă şi zîmbete pe-ascuns, fără paşi grăbiţi şi ploaie de vară, miros de iasomie şi prieteni, crenguţe de cireş, joc, curaj, mare, munţi…o viaţă irosită pe pămînt…un bec.
     Unul care absoarbe totul, pe mine, pe toţi, unul atotputernic şi totusi al meu, o lume de lumină, de teroare, de moarte şi miros de tei.
     (Atunci cînd dorinţele picură peste intreg corpul, atunci cînd simţi cu fiecare por că ai pur şi simplu nevoie de ceva, uneori ştii de ce, alteori nu, atunci cînd lacrimile cresc odată cu creşterea secundei şi cu moartea ei, atunci eşti mai om…atunci trăieşti, iar viaţa este mai plăcută…dar atunci cînd visul este imposibil…atunci un bec micuţ din buzunar se sparge în mii de bucătele)…Apoi nici măcar nu-ţi mai dai seama.

…

(Noapte bună)

răzvan şerbu

Bombe cu oameni

*

faceţi o bombă
e simplu v-aş explica eu dar mă ocup toată ziua cu
făcutul de bombe
dacă vrea oricine poate face o bombă


daţi telefoane
chiar dacă n-aveţi o bombă
spuneţi că aveţi
voi sunteţi o BOMBĂ


luaţi orice carte de telefon
poliţia armata primăria spitalele
tribunalul băncile să moară
însemnate cu roşu
daţi jos semnele de circulaţie
împărţiţi în parcuri copiilor arme
daţi jos inscripţia de la hollywood cu o
bombă filmaţi pumnal şi daţi caseta la cnn
după difuzarea ştirii bombardaţi cnn-ul


daţi telefon la morgă să-i liniştiţi pe băieţi
în joia asta şi în toate celelalte nu va mai
învia nimeni (nici în celelalte zile din săptămîna
mare) pentru că unu’ dîzeu i-a tăiat cu flexu’ capu’
lu’ fisu să se joace cu creierul lui

*

nu mă pot prinde
n-am dat nici un număr nici o adresă
aveţi grijă folosiţi doar o singură
dată cartela de telefon
nu mă pot prinde
aş spune ca sharon stone
că sunt prea inteligent să fac aşa o prostie
şi ei mă vor crede acesta e doar un poem
scris în parcuri cu cretă
în locul inscripţiei de la hollywood
pe cărămizile de la casa albă
în bisericile din moscova
şi pe preşurile din vatican

*

voi da drumul pe stradă la bombe

ca unor cîini vor muşca din asfalt
din grilaje şi oameni fără nici o
precizie vor adormi pe stradă

pînă cînd cineva va scutura lanţuri
şi le va aminti cine sunt

*

poezia a trecut din creier în mîini
acceptă comanda

*

nu trebuie să bateţi la uşă unde
găsiţi deschis intraţi
lăsaţi bomba şi gata. dacă sunteţi
surprinşi domnule, doamnă
vă oferim un cadou din partea lui max
stirner apoi alergaţi
să nu vă auziţi nici picioarele care vin după voi

 

*

o să te-ntrebe ce se întîmplă
unde-ai ascuns rezerva de bombe
o să-ţi fluture prin faţă legitimaţia
cătuşele o să primeşti palme
o să te întrebe ce se întîmplă şi tu
nu ştii mr. Hyde e o
bombă

 

*

eu sunt botezătorul
tot ce fac anunţă ultima bombă
capul meu nu e deloc important
scuipatul lui isus e o bombă

*

o bombă mare e formată din
bombele mici şi bombele mijlocii
există o întreagă reţea a bombei
de la celulele-roşii şi celulele-ou
pînă la marea subdiviziune big boy
                  
*

micul prinţ pune bombe
şi-a distrus floarea
ca să nu o distrugă alţii
se plimbă galant prin micile oraşe
n-a vizitat luvrul sau alte locuri importante
şi-a mîncat puiul de vulpe
a ales ce mănîncă ce distruge şi
puiul de vulpe ţine mai mult
micul prinţ a uitat că singurul mod de-a pleca
era avionul lui saint ex în care pusese
o mică bombă

*

Yu Yun-wen praf de puşcă
Sobrero nitroglicerină
Gatling şi Hotchkiss mitraliere
Nobel dinamită
Corso bombă

*

o vezi pe femeia bătrînă cu sacoşa de fetru
ea este mama bombelor de la piata de
flori de la piata de legume de carne de
oameni

*

nu te lăsa influenţat de literatură! dacă papagalul va extrage din cutie
un bilet cu PUNE O BOMBĂ va fi de ajuns


*

ne vom împărţi pe litere
vom pune bombe în acest fel
vocalele istericilor declaraţi
literele p şi w curajoşilor
z-ul pentru nehotărîţi

vom transforma alfabetul
din sinucidere în
omoară-i pe toţi

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net