nr. 28-30 (169-171)
27 septembrie 2005
 

Denisa-Ioana Cîrlomăneanu

poemă pentru cezar

pe frate-meu îl cheamă cezar şi
stă undeva deasupra noastră departe
am zis că într-o zi o să mai trec pe la tine
să mai bem poate o cafea că nu ne-am mai vazut de…
stai că nu ne-am văzut niciodată
ce să-ţi spun cezar cîtă nevoie aveam de tine
cînd eram şi eu copilă micuţă slăbuţă
şi îmi mai lipea maică-mea cîte-o palmă
ce-aş fi venit la tine să te ţin de mînă
să fie cineva care să mă asculte şi pe mine
era frumos să mă fi văzut în sufragerie
cu o mie de jucării întinse pe jos şi eu în
mijlocul lor tot singură cezar…
cred că încercam să mă joc pe-acolo sau nu ştiu
ce făceam dar ce trist e tabloul ăsta
ce trist este
n-am avut o copilărie urîtă fără tine oricum
îmi rămîneau oana sau alina sau răzvan
dar ştii era fără tine
şi îmi aduc aminte într-o zi cînd vedeam eu
că se întîmplă ceva ciudat şi vine maică-mea la mine
şi-mi zice uite denisa eu sunt însărcinată
şi atunci am început să dansez prin casă pentru că
ştiam că ai să vii tu cezar ştiam asta şi de unşpe ani
te tot aşteptam să vii
dar maică-mea îmi spune denisa să ştii că n-o să păstrăm copilul
pentru că eu am o vîrstă şi e sarcină toxică sau ceva de genul ăsta
şi atunci am ştiut că n-ai să mai vii şi am început să plîng în
hohote cu sughiţuri să zbier la mama să mă lase pe mine că
am eu grijă de tine te duc eu la grădiniţă sau la cămin
îţi fac eu de mîncare nu-i nici o problemă
mami nu-l omorî pe cezar că o să te bată Dumnezeu
aşa îi tot strigam eu
de fapt ce ştiam la unşpe ani cum stau treburile cu viaţa
eu ştiam doar că trebuia să vii tu şi brusc n-ai mai venit
şi se întîmplase odată iar să îmi lipseşti mult cezar
cînd îmi plăcea şi mie de un băiat şi iar eram micuţă si
habar n-aveam cu ce se mănîncă
cu sare piper dulceaţă de gutui
cu furculiţa sau cu mîna poate dacă erai tu îmi era mai bine
poate veneam la tine cu nimicuri de genul ăsta
şi totuşi uite-mă m-am descurcat cît de cît
dar ştii uite acum iar parcă îmi place de un băiat
şi nici măcar acum cezar nici măcar acum nu ştiu
cu ce se mănîncă
dar lasă că ştii ce în vreo cincizeci şaizeci de ani ne-om
vedea noi acolo sus deasupra şi am să-ţi povestesc despre
mine
am să-ţi zic cine sunt o să stăm la o cafea o să-mi zici
despre iubitele tale cred că erau mai frumoase şi decît afrodita
 n-o să ne mai pese de nimic cezar
o să vină şi vara noastră şi o să ne ascundem pe după
copacii din faţa blocului
ce mult mi-ai lipsit tu mie ce dor îmi e de tine în momentul ăsta



***

în a cincea zi a lui august apusul se vede nectar de portocale pe cer
îmi plimb sandalele în mînă dintr-un capăt în celălalt al camerei
lumina e stinsă sunt doar eu şi desenele mele de pe pereţi
nimic în plus de care să te agăţi nimic

nu mai ai loc de ei în colţul ăsta de lume zicea mama
ei care se sărută ei se tot iubesc şi fac lucruri simple
frumoase şi proaspete
ei între ei fete între fete băieţi între băieţi

mamă cînd erai tînără erai femeia perfectă
cu părul lung negru şi cu breton
şi ochii verzi mărgelaţi machiaţi întotdeauna cu codiţă
cu fustele tale scurte şi picioarele drepte înfipte în pămînt

pe foştii tăi iubiţi vreau să-i cunosc
pe primul bărbat cu care te-ai sărutat pe primul cu care ai făcut dragoste
primului căruia i-ai zis te iubesc primul care te-a dezamăgit

primul pe care l-ai dezamăgit

apoi să-i compar cu foştii mei iubiţi să-i aliniem pe toţi
după înălţime şi să ne ţinem de mînă
să rîdem de ei mamă să le vorbim să povestim ce frumos era
atunci

apoi fiecare să se spele pe mîini la fîntîna din curte şi să plece acasă
la nevestele lor tu la tata şi eu pe unde-a mai rămas loc

noaptea trece simplă prin faţa mea înfăşurată într-un cearceaf alb
cu ochii mari sticloşi şi cu un zîmbet cald
dimineaţa vine proaspătă îmbrăcată-n verde cu părul numai bucle
eu le fac cu mîna şi le şoptesc numele meu



***

noaptea de august începe mereu cu o oră mai devreme
deşi te ia pe neaşteptate tu eşti fericit cu o carte pe braţe
mai groasă sau mai transparentă
depinde de culoarea ochilor

acum trei săptămîni lucrurile mergeau mai bine
încălţate în pantofi noi de fapt aşa cum ar trebui să meargă toate
cu pasul calculat să nu calce în gropi
aerul dintre ea şi tine era mai comprimat şi mai dens
vă vedeaţi mai de aproape dar
vezi tu să ţii minte că
durerea vine întotdeauna din piept
şi pleacă în zori puţin cîte puţin
zilele treceau şi ele cum apucau dar mereu le simţeai

denisa fumează cam mult dar noi o s-o scutim şi
de plata impozitului
ăstuia

n-are nimic

puţină răutate îşi permite
oricine
are ochi de pisică

fără să stea pe gînduri se trezea mereu cu cămaşa ta
în braţe
apoi se chinuia s-o scoată de-acolo să tragă ca să
iasă
dacă ar fi transparentă şi te-ai uita prin ea
oare ce-ai vedea
coatele goale şi aspre
călcîiele turtite de greutatea sentimentului
în rest camera e cam goală
sună ecoul în jurul ei izbindu-se în colţuri
şi îşi dă seama că de fapt e două noaptea şi
nu are
dar fii atent
NU ARE
de unde să te ia

apoi lucrurile au început să se înrăutăţească cu fiecare oră
denisa a ajuns la
re
animare
din lipsa de impozite pe termen lung
tu nu te-ai uitat prin geam cînd era nevoie
prin geamul lentilei ca să citeşti că
pînă la urmă ochii de pisică nu erau pentru cealaltă
mireasă fără voal
erau
aşa
pentru puţină dimineaţă şi în vieţile ei

mai departe viteza reacţiei e în creştere
denisa iese din
re
animare
şi păşeşte în noua ei casă alături de noua ei familie
şi de diferitele nimicuri noi şi ele
tu te ţii în continuare
de balustrada scării în care locuiţi amîndoi
fără să vă daţi seama

şi aerul dintre voi începe să se dilate
să se întindă
să se facă o fîşie subţire care abia vă mai ţine legaţi



***

denisa e sora-mea geamănă sau
aşa mi-am zis cînd am dat accidental peste ea
hopa tu trebuie să-mi fii sora  trebuie

în dimineţile de toamnă denisa se scoală uşor
deschide uşa se-ncurcă în plete se-mpiedică de prag
şi trece mai departe
ea nu-şi face rugăciunea de dimineaţă
ea nu se închină
dumnezeul ei n-o cunoaşte
ei nu pare să-i pese

denisa are un dinte strîmb şi rîde zgomotos
oamenii spun că ar trebui să fie aşa cum e în realitate
cu un dinte strîmb şi un rîs zgomotos dar ea
nu are timp e mereu ocupată cu mărunţişuri

cînd se-nserează denisa bea ceai cu lapte
se uită pe tavan de parcă acolo exact
acolo începe să se nască o a doua denisa
şi dacă ar despica tavanul ei bine
dacă vreodată s-ar gîndi să despice tavanul s-ar vedea
în oglindă

denisa e sora-mea geamănă
scrie poezii citeşte cu intonaţie cîntă
e artistă iubeşte de trăit nu suntem siguri
întrebaţi-o pe ea concret ce se întîmplă atunci
cînd auzul se strînge în voi cînd văzul se strînge şi el
cînd toate o iau razna
denisa e sora-mea geamănă şi eu sunt numai
ceea ce rămîne din ea în ochii tăi



***

amintirile astea ce mi se scaldă în colţul biroului cînd e ora 1 noaptea
n-am somn n-am nimic pe mine sunt mai goală ca apa de mare
mai goală ca statuile din parc sau ca îngerii lui rubens
geamul meu este atît de deschis cît să cuprindă o altă viaţă
una mai tînără una mai albastră şi mai proaspătă
atît cuprinde ochiul meu de geam
pe stradă cu sine trec maşini fac zgomot ca mărgelele mele
cînd te jucai cu ele cine ştie prin ce anotimp
făceai asta
cînd nu te-am prins cu ele de gît dar trosneau trosnea sticla
frecată bucată de bucată de bucată
pe masă am o foarfecă am două sticle de parfum şi oja
şi sidiuri cu led zeppelin elastice de prins părul
părul tău şi nu al meu cît să le mai privesc pe toate
sunt goală n-am nimic pe mine totul e înăuntru
şi foarfeca foarfeca trosneşte din dinţi dă din picioare
aproape urlă pentru anul care tocmai ne-a părăsit
pe noi cei care n-am fost niciodată şi nici nu vom fi
viaţa mea-i o fîntîna arteziană ţîşneşte spectaculos bombastic
se loveşte de pereţii de ciment şi se sparge-n stropi
iar sus e praf de apă
mi-e dor de mine de la o vreme
mi-e dor de mine cu funde-n păr şi acadele topi-top
mi-e dor de mine în faţa blocului cu mingi de plastic colorate şi ovale
care săreau întotdeauna într-o parte şi niciodată drept
mi-e dor de mine cu preşuri în spatele blocului şi cu păpuşile barby
şi cindy roşcate cărora li se îndoiau mîinile picioarele inimile trupurile
mi-e dor de mine murdărindu-mi hainele de îngheţată
şi mi-e atît de dor de mine julită non-stop în genunchi  plîngînd de o durere  fizică
asfaltul pe care calc de nici şaptesprezece ani zilnic se toceşte
e astăzi plin de gropi denivelat cu multe şanţuri cu multe răni
nu mai e ca-n copilărie drept şi catifelat ca-n palmă
nimic nu mai e ca atunci
azi avem alte priorităţi
obosim devreme înainte de termen
ne apar umbre de riduri pe chipuri
chipurile noastre angelice pe care ni le fericeam cu orice nimic
cu orice cuvînt ne fericeam chipurile
m-am trezit în toaleta cafenelei singură cu melodii patetice alergîndu-mi prin corp
cu frînturi de versuri plictisitoare pe care le repetă în cor încă o mie de oameni
pe lîngă mine
în momentele în care nu mai speri spre o iubire-ideal nu mai vrei
nuntă ca-n poveşti de trei zile şi trei nopţi
şi timpul trece haotic
zi noapte zi noapte zi nopate zi noapte
dragostea nu mai e una focoasă pe care trosnesc lemnele din care
iese fum
ci este una simplă
cu o rochie normală şi verighete subţiri şi îndoielnice
cu o casă modestă cu ferestre mici

corăbiile pleacă din portul meu albastru la interval de un an
cu pînzele înalte cu catargele obsesiv de drepte
eu le privesc pînă se pierd ca şi tine
aşa cum rămîne doar dunga dintre mare şi cer
deşi noi ştim că acolo undeva ele se amestecă
pe faleză se sparg valurile seara cînd oamenii
deja au plecat la culcare
rămîn doar eu să văd stabilopozii
pietre care se iubesc pe care apa le tot botează
încontinuu
şi cazinoul trist cu arhitectura lui complicată
e ca o coadă de peşte atît de trist este

în faţă  mi se deşiră un oraş
cu multe străzi cu blocuri case teatre biblioteci şi librării
cum se deşiră broderia tăiată
în nopţile calde de vară cu un cuţit pătrat
mă sufoc în rochia de mătase cînd trec pe treptele facultăţii
necunoscută de mine încă
studenţii sunt mulţi
rîndunele pe firele de înaltă tensiune
ciripesc frumos stau aliniaţi tu eşti printre ei

ce e de făcut cînd n-ai prins colacul de salvare
automat înveţi să înoţi din teamă de scufundări bruşte
fără să te gîndeşti o clipă la comorile din adîncuri
nimic nu ne mai ţine astăzi legaţi
la nici şaptesprezece ani eşti deja bătrîn
te uiţi la soare cu întîrziere
tastezi nimicuri pe timp de noapte
iar mai departe
povestea este simplă

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net