nr. 25-27 (166-168)
31 mai 2005
 

 Adrian Moşoianu

cuba – lagăr totalitar sau paradis exotic?

     Activitatea publicitară are un statut paradoxal: se situează concomitent în afara şi în interiorul sistemului general al economiei. Prin semnificaţia sa, publicitatea susţine şi facilitează din afară procesele economice şi comerciale. Prin modul său concret de a funcţiona, publicitatea este economie, fiind producţie, desfacere, schimb de obiecte simbolice. Publicitatea ca demers cultural-comercial asociat economiei nu are sens decît în interiorul unui regim capitalist, în care concurenţa constituie efectul dinamic al funcţionării autentice şi normale a legilor pieţei. Publicitatea îşi găseşte raţiunea de a fi numai într-un sistem în care pluralismul ofertei comerciale determină existenţa reală a alternativei de consum. Sistemul comunist exclude apriori o astfel de posibilitate. Real vorbind, într-un astfel de context politico-economic există un singur producător şi un singur comerciant, Statul, deţinător absolut al monopolului asupra producţiei şi desfacerii, unic agent al economiei socialiste planificate. In aceste condiţii, absenţa pluralismului comercial şi a concurenţei generatoare de alternative de consum determină futilitatea demersului publicitar. In măsura în care acesta, totuşi, există, respectivul surogat îndeplineşte două funcţii: simularea libertăţii de alegere a consumatorului socialist, precum şi glorificarea excelenţei sistemului de producţie planificat de stat, prin intermediul „promovării” (în special la export) a produselor provenite din acesta. Acest demers, însă, poate fi numit „publicitar” doar într-o modalitate eufemistic-metaforică. Aceasta falsă publicitate nu constituie, în fapt, decît propagandă politico-ideologică „mascată” sub un simulacru comercial-promotional. Intrucit în regimurile comuniste funcţionarea economiei depinde în totalitate de decretele ideologice ale politicului şi stă sub semnul monopolului planificator de stat, orice demers aparent publicitar nu poate fi decît unul propagandistic. Sistemul comunist nu se „vinde” (respectiv nu se „exportă”) decît pe sine, baza sa ideologică şi organizaţională. Intr-un cuvînt, în comunism, „publicitate” = propagandă.
     Cazul cubanez constituie unul aparte. Regimul castrist a reuşit să-şi creeze o solidă reputaţie internaţională, conotîndu-si marxism-leninismul de fond cu puternice trăsături nationale, anticoloniale şi antiamericane. De asemenea, „story”-ul revolutiei cubaneze ca atare şi „personajele” sale principale (Fidel Castro, Ernesto „Che” Guevara, poporul cubanez, insula) au fost investite cu virtuţi mitologice libertare şi asezonate cu „mărci” artistice prestigioase, gen Buena Vista Social Club, menite să atragă simpatia unei anumite categorii de stînga a publicului american şi european. Cuba comunizată a reuşit performanţa promoţională de a-şi depolitiza aproape exhaustiv imaginea exterioară. Pentru mulţi europeni şi americani aparţinători ai generaţiei hippie-New Age-mai '68 Paris, trăitori şi/sau nostalgici ai unei anumite idei de boemă, Cuba nu reprezenta o entitate politică totalitară sau cel putin dictatorială, ci un teritoriu pur al libertăţii genuine, al fraternităţii paradisiace, în egală măsură inocente şi libertine, al carnavalului muzical-dansant permanent, pe fondul mirific al luxuriantului peisaj insular cu gust de rom. Cuba castristă si guevaristă era percepută ca un falanster exotic aflat în perpetuă sărbătoare şi ameninţat cu invidie, atît de imperialismul american, cît şi de predispoziţiile hegemonice ale „tătucului” sovietic. Intr-o lume cinică a sferelor de interese geopolitice, Cuba era privită ca un spaţiu estetic si rebel-cathartic.
     Această imagine s-a menţinut si s-a consolidat pînă în zilele noastre, reuşind să treacă peste prăbuşirea blocului comunist european, peste blocada economică si propaganda anticomunistă americană, ca şi peste mai mult sau mai puţin izolatele voci contestatare autohtone (repede şi violent înăbuşite de regimul Castro). Bineînţeles, acest succes al propagandei a avut repercursiuni extrem de favorabile asupra turismului, una dintre principalele surse de venit ale ţării, în condiţiile embargoului american. Cuba comunistă ("Cuba libre", de fapt, în mentalul consumatorilor, după numele cocktailului omonim) constituie astăzi un "brand" solid imprimat imagologic în comportamentul de consum al publicului. Traseele turistice oferite vilegiaturiştilor sînt astăzi atît de bine selectate şi structurate, încît se poate vorbi despre două Cube: Cuba turistică si Cuba aşa-zis „reală”, a cotidianului cenuşiu, sărac si oprimant, tipic comunist. Cuba „reală” este inserată in mici doze de avarie Cubei turistice a plajelor, golfurilor, carnavalurilor si vegetaţiei luxuriante, întru „condimentarea” acesteia cu „autenticul” unei sărăcii care sa evoce mai degrabă libertate şi nepăsare vesela, în cheie jamaicană, decît mizerie reală. Cuba turistică propriu-zisă, a Club-Med-urilor luxoase şi a bungalow-urilor cu aer condiţionat, trăieşte din legenda Cubei dionisiace şi libertine create de mitul revoluţiei. Companiile de turism europene şi americane continuă sa exploateze potenţialul de „virginitate” comercială aparent inepuizabilă a Cubei, speculînd atracţia turiştilor pentru naturalitate si veselie orgiastica, două dintre principalele clişee identitare prin prisma cărora este perceput cubanezul de rînd. Deşi, bineînţeles, nu în mod oficial, acest arhetip publicitar este completat şi confirmat cum nu se poate mai inspirat la faţa locului, acolo unde cei interesaţi descoperă deliciile unui turism sexual înfloritor, de toate orientările, tolerat şi chiar încurajat in mod tacit de guvern. Acest turism sexual este perfect disimulat în interiorul sistemului de servicii turistice uzuale şi, în acelaşi timp, prezintă garanţii solide de igienă şi protecţie, condiţie elementară a succesului său în rindul clientelei americane şi europene.
     Iată cum propaganda politică funcţionează, în anumite condiţii, ca "promotion" publicitar de succes. Condiţia este ca propaganda ideologică să înceteze să fie directă, agresivă şi militantă, devenind insidioasă şi acţionînd în plan secund, prin ricoşeu. Spre deosebire de majoritatea regimurilor comuniste, regimul castrist nu s-a prezentat pe sine ca bastion inexpugnabil, ci ca Eden deschis tuturor. Mesajul a fost: în Cuba nu e vorba (sau nu în primul rînd) despre partidul unic, despre marxism-leninism şi despre lupta de clasă, ci despre libertate şi distracţie. Cuba este un teritoriu binecuvîntat în care oamenii trăiesc fericiţi, sub îndrumarea blîndă a unui despot luminat "cool", care ştie să (se) distreze. Faptul că pe tot mapamondul, cărţile, melodiile, tricourile şi gadget-urile cu „Che” Guevara, june-prim, dandy şi Casanova al Revoluţiei, continuă sa înregistreze recorduri de vînzare reprezintă dovada faptului că mitul Cubei ca paradis exotic libertin continuă să funcţioneze, sub formă de slogan publicitar ce ascunde un demers propagandistic-ideologic, în pofida ieşirii din vogă a comunismului ca formă de "realpolitik", dar nu şi ca utopie. Parazitînd capitalismul, adică folosindu-se de modalităţile specifice de impunere economică promoţională ale acestuia, comunismul cubanez devine, ironic si paradoxal, un produs de piaţă de succes. Noul anarhism antiglobalist foloseşte pentru cocktailurile sale Molotov sticle originale de COCA-COLA, benzină originală TEXACO si brichete originale ZIPPO, chiar dacă tricourile sale cu „Che” Guevara sînt confecţionate, ieftin, deci rentabil, în China... Iar comunismul se consumă, aseptic şi fără riscuri, dintr-un pahar de "Cuba Libre" cu umbreluţă în formă de seceră şi ciocan.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net