nr. 25-27 (166-168)
31 mai 2005
 

Radu Nichitescu

trei sute de milioane de lei pe lună

     Despre Constanţa şi cultură se pot spune multe. Dar nu ar fi altceva decît o pierdere de vreme, de spaţiu (şi nici nu vreau să mă gîndesc în ultimă instanţă de ce altceva), o risipă de nervi. Trebuie însă mai intîi făcut un demers de clarificare a termenilor, pentru a-mi legitima viziunile ce urmează. Cultura, sunteţi de acord, nu este altceva decît discuţia despre poezie, ca fenomen. În acest sens, a vorbi concret despre cultura din Constanţa înseamnă a te referi la foarte puţin lucruri, şi sunt sigur că veţi înţelege la care.

     În rest, după cum uşor se poate observa, închipuirile sunt multiple. Pe mine însă mă dor. Iar dacă se întîmplă cumva ca termenii să îşi fi schimbat înţelesul peste noapte, fără ca eu să am cunoştinţă de aceasta, atunci din punctul meu de vedere ar fi mai bine ca şi cultura şi poezia să dispară. Dar, desigur, lucrurile nu se schimbă peste noapte, ci doar se văd altfel.

     Dacă ar fi totuşi să vă fac jocul şi să vorbesc despre cultura din Constanţa, aş spune că ea se presupune. Sau mă rog, se visează. Se visează că există o revistă Tomis, cu o redacţie într-un subsol, cu un director artist şi cu redactori, unii dintre ei scriitori. O revistă care primeşte de la mine, de la familia şi prietenii mei, şi poate şi de la alţi oameni, 300 de miloane lunar. Într-adevăr, atît plătesc eu pentru un vis, (desigur, pentru mine, un coşmar) care nu îmi seamănă cu altceva decît cu o indispensabilă rolă pe care o cumpăr de la alimentară cu 5.000 de lei şi o ţin într-un loc cu uşa închisă şi cu lumina stinsă. Cu această rolă, pe care o are toată lumea în case.

     Director la revista Tomis este Ion Tiţoiu. Dacă veniţi prin Constanţa şi sunt şi eu prin jur, ne întîlnim şi vă iau la mine în maşină şi vi-l arăt pe străzi pe Ion Tiţoiu. Se găseşte în multe locuri. Cît despre revistă, constănţenii o visează de cîţiva zeci de ani, în vreo zeci de vise diferite. Dintre revistele de cultură, eu pe aceasta am citit-o prima oară, cînd eram mic. Probabil aşa se explică multe lucruri.

     Am primit ultimele două numere ale revistei de curînd. Nu am putut să le ţin deschise mai mult de cinci minute, împreună. Este foarte multă tristeţe acolo. O tristeţe pe care o mai resimt uneori cînd mă duc duminică dimineaţa la mall, şi văd familii cu copilaşi care îşi fac calcule, care îşi aleg de pe rafturi produse în pungi pe care scrie „dragă consumatorule” şi le compară şi le cumpără cu feţe senine, care discută despre una şi despre alta şi caută şi îşi doresc şi plîng şi suferă.

     Lăsînd asta de-o parte, în Constanţa mai locuiesc oamenii care scot Revista de Marţi, care nu apare numai în Constanţa, ci oriunde în lume, pe www.marti.ro. Despre ea nu pot vorbi, redactor fiind acolo, dar ea nu costă pe nimeni nimic. Şi cred că are şi mai mulţi cititori.

     Aşadar două reviste, sau trei dacă luăm în considerare şi Zări Alb Astre, revista unui liceu care e cam pe acelaşi plan (mi-e teamă să zic care) cu Tomisul, numai că nu dă nimeni 300 de milioane pentru ea, iar redactorii sunt, în medie, cu vreo 10-15 ani mai tineri. Dar cel mai mult, revista asta are un potenţial grozav, faţă de Tomis care a fost moartă întotdeauna, sau asta e impresia mea. Nu am văzut niciodată o revistă de liceu atît de eliberată de clişeele oribile aferente unor astfel de publicaţii. Şi e vorba de liceeni, la urma urmei.

     Exerciţiul cultural are loc din cînd în cînd în Constanţa. Şi uneori scîrţîie. Cum a fost, bunăoară, festivalul „Primăvara Poeţilor”. Cam mult spus. O întîlnire, în buna tradiţie franceză, organizată de revista Tomis pe 12 martie a.c. la muzeul de artă (Dumnezeule, este al doilea ca mărime şi valoare după M.N.A. din Bucureşti!). Au citit Iulia Pană, cu o carte care a fost scoasă contra cost, la rafinata editură Du Style, George Vasilievici cu o carte scoasă luna trecută (Cerneală – Pontica), şi Mircea Ţuglea, cu o carte pe care numele îi apărea de două ori, şi destul de veche de altfel (mircea ţuglea – Pontica), în faţa a vreo 20-30 de scaune nu neapărat pline cu liceeni sau prieteni. Tema întîlnirii era Generaţia 2000 (despre care oare se poate vorbi?) Nu s-a putut, după cum am realizat chiar eu de faţă acolo.

     Există apoi Pătratul Literar, a cărui desfăşurare urmează o formulă matematică străină de mine, care se ţine în acelaşi liceu unde apare şi Zări Alb Astre (Mircea cel Bătrîn), unde citesc de la liceeni pînă la redactorii de la Tomis, de la redactorii de la Revista de Marţi pînă la directori de mall din Tulcea (Iulia Pană). Chestia cu cenaclul de aici este că eu îl prefer pe celor din Bucureşti, prea inexpresive şi îmbîcsite. Cenaclul este fresh ca o portocală tăiată în două în zilele caniculare. Pînă şi coaja miroase frumos. Iar eu vin din cînd în cînd special pentru el. Saptămîna trecută a citit o elevă de-a zecea, care scria mult mai bine faţă de ce s-a citit la „Primăvara Poeţilor”.

      Peste toate acestea, însă, în mintea mea persistă o durere incredibilă. Trei sute de milioane pe lună. Veniţi o dată în Constanţa, să vedeţi pentru ce. Sau de ce. 

(text scris iniţial pentru Suplimentul de cultură)

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net