nr. 25-27 (166-168)
31 mai 2005
 

Denisa Cîrlomaneanu

primăvara flower-power

      Deşi sunt rezervat faţă de această direcţie flower-power a „noului sentimentalism” (cum l-au denumit tot nişte poeţi tomiscani), trebuie să recunosc că Denisa Cîrlomăneanu cultivă un soi de ingenuitate ad-hoc (nu prea temperată, totuşi, în anumite privinţe, mai ales în cazul inserţiilor muzical-livreşti), cu ai săi „munţi rîuri fluturi”, sau cu acel „cîine care miroase o floare” al primăverii poeţilor, care are ea însăşi un aer suav-primăvăratic, uneori foarte convingător. În ultima vreme, Denisa scrie scurte poeme în proză (pe care le veţi citi din numărul următor al revistei), de o notaţie senin-suprarealistă, care indică într-un fel rafinarea discursului şi o atenţie (în sine, poetică) faţă de gesturile infinitezimale, de o frumuseţe bruscă dar şi tăcută. Poezia ei de acum, după primăvara flower-power, e ca un mers alene pe stradă, gîndind „la ce, numai tu ştii… la suc de portocale, la dragoste (oare există aşa ceva?!), la un somn bun într-un pat moale”.

Mircea Ţuglea
 

denisa cîrlomaneanu

***

e sîmbătă seara sau o pagină de jurnal
părul tău şi noaptea se amestecă
domnişoară să nu vorbeşti despre dragoste
aş bea cocktailuri ca astea oricînd
pe străzi şi prin parcuri plouă în primăvară
numai în faţa blocului meu e soare multe siluete de-ale tale copaci
art-fusion jazz café saxofonişti
pe mine mă întrebi
sună telefonul pentru prima dată în zilele ploioase
îmi pare rău azi cafenelele sunt închise


***

pot să văd ceruri albastre în ochi negri
încălţămintea e interzisă de azi-dimineaţă mă îmbrac în rochia cu flori
i’m not a hippie dar nici mult nu mai am nu sunt nici wild
nici flower power nici nu ştiu măcar dacă sunt born
se poartă părul împletit în şapte cozi
nu nu şochez pe nimeni şoc e să te văd pe tine zilnic
pe aceeaşi stradă cu castani.


***

it’s in your age văd aceeaşi cameră cu pereţi vişinii
şi aceleaşi fotografii alb-negru
e un februarie în linişte
n-ai vrea să fim în deşert să auzim clopoţeii
lui în spatele nostru aşteaptă muşcătura ca pe un ultim sărut
e tîrziu să adormim în patul şarpelui
în deşert în mijlocul lui
somnul nostru doar al nostru
în patul şarpelui rosteşte incantaţia
să intrăm în transă


***

pentru prima dată
s-au rupt o mie de primăveri în mine
ca un buchet de pescăruşi dezorientaţi
azi privirile au gene lungi şi arcuite
şi pleoape  care se închid înaintea ta
seara e aceeaşi în fiecare seară străzile
sunt aceleaşi în fiecare stradă e cîte-o umbră
din parfumul tău


***

mîine plec uită-te acum
pe cer sunt „two suns in the sunset”
aştept o definiţie a frumuseţii
şi-un zîmbet să te păstrez
ca pe-o fotografie galbenă
în mîneca stîngă a rochiei
e martie îmi las aceeaşi privire
în mîinile tale aceleaşi buze pe buzele tale
mîine plec măcar atinge-mi obrazul
cu mîna tremurîndă
pe cer sunt „two suns in the sunset”
şi în urmă eşti tu sunt munţi rîuri fluturi


***

poetul cînd se naşte miroase a viaţă
a ploaie proaspătă şi-a curcubeu
cînd vorbeşte poetul miroase a ciocolată cu lapte
cînd rîde miroase a dimineaţă răşinoasă iar cînd
iubeşte iubirea e dincolo de iubire
un cîine miroase o floare şi se naşte poezia


***

şi unele zile în care eşti
au mai multe dimineţi
cu ploaie şi soare în acelaşi timp
sau cu lacrimi dacă vrei
e simplu e cum vrei tu
e tot ce vrei tu poţi să mă modelezi
să faci din mine trandafiri şi cîmpuri
sau ziua aia pe care-o aştepţi
clipa aia la care înca sperăm
ciudat că între noi doi nu există
păduri de nestrăbătut ape de netrecut
ţări şi zări şi ceruri
e doar o şosea plată şi strîmbă
de trei sute de kilometri.
undeva era o vară o casă
de trestie sau stuf sau lemn era
în mijlocul unui parc unde nu erau pietre
doar pomi şi soare şi cafea
aleile parcului erau din iarbă proaspătă
mergeam în picioarele goale
ca un alt dumnezeu într-un alt rai
nouă raiuri erau şi toate nouă
în tine au secat iar eu
nu ştiu în care dintre ele mă pierdusem

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net