nr. 6-7 (147-8)
29 iulie 2003
 

 Florin Poenaru

care uniune? care dumnezeu?

     Cui îi pasă de Constituţia Europeană? Cui îi pasă de Uniunea Europeană? Aveţi perfectă dreptate: care Uniune? Recent, la Salonic, s-a adoptat proiectul de Constituţie Europeană, după 16 luni de discuţii şi negocieri intense, sub conducerea atentă a lui VGE. Dacă vreţi să aflaţi ce prevede proiectul intraţi pe unul dintre multiplele situri „europene”. Dacă vreţi să vedeţi ce comentarii şi analize a suscitat acest proiect puneţi mîna şi citiţi presă internaţională. De la Dilema la El Pais & Reflex (asta e o publicaţie cehă apropo). Ceea ce eu de altfel am făcut. Total neinteresant şi inutil trebuie să recunosc. Însă înainte  de a arunca la coş toată vorbăria asta din ziare precum şi analizele extrem de analitice ale analiştilor politici, să reţinem două idei pentru a citi semnele vremurilor în ele. Încep, vorba lui Eugen Ionescu.
     El Pais este favoritul meu: proiectul de constituţie europenă este opera unor birocraţi şi nu un proiect politic de mare anvergură. Cu asta se pare că am spus totul. Sau aproape totul. Nu sînt un euro-sceptic. Sînt doar un euro-realist. Spre exasperarea amicei mele L.M. eu nu cred că Uniunea Europeană are vreun viitor. Aşa cum îmi apare mie astăzi UE, nu este decît o mare piaţă de desfacere, ţinută în viaţă de tot felul de decizii birocratice, tehnico-tactice elaborate în nu-ştiu-ce birou de la Bruxelless, fără prea mare legătură cu „realitatea din teren”. Dacă vrem să vedem gradul de uniune al Uniunii Europene ar trebui să aruncăm o privire spre politic şi să privim cîteva secunde (din viaţă). Nu mai vorbesc de celebrele divergenţe din perioada crizei irakiene, asta e deja istorie. Trecem la fondul problemei. Un important barometru al gradului de uniune politică este, în mintea mea sclipitoare, politica externă a uniunii. Care nu există. Există, în schimb, undeva în eşafodajul Uniunii un domn care se ocupă cu chestiunea aceasta, pe numele lui Javier Solana. Aţi auzit ceva de el? Ştiaţi că există? Unde e el acum şi ce face? Cînd apare în public despre ce politică externă vorbeşte: a franco-germanilor sau a britano-italienilor? Cînd am citit acum cîtva timp o frază a lui Kissinger, n-am ştiut la ce anume se referă. Acum ştim cu toţii. Iată fraza, aproximativ: cînd pui mîna pe telefon şi ceri cu Europa, la capătul celălalt cine răspunde? Franţa, Anglia, Cehia, Spania sau Polonia? Reiau, deci, care Uniune?
     Cît timp vom gîndi funcţionăreşte, birocratic sau cu mintea unui contabil, Uniunea Europeană va fi pe măsura gîndirii. Problema stă în ideologie şi mentalitate. De la nivelul ăsta se poate vorbi sau nu de unificare, de proiect comun sau de alte brînzeturi asemănătoare. Nu există IDEEA care să unească, nu există scopul comun, nu există conştiinţa a ceea ce înseamnă acest proiect. Şi aici începem să vorbim despre vremuri. Trăim vremuri în care Dumnezeu a fost trimis la plimbare în parc (aşa spune TRU) împreună cu pensionarii, pentru ca noi oamenii să facem liniştiţi UE sub privirea blîndă a liberului arbitru. Ce valoare ar putea să aibă Dumnezeu faţă cu deciziile unei găşti de funcţionari europeni care stabilesc exact pînă la ce valoare poate ajunge deficitul bugetar al unei ţări? Nici una, ca să vă ajut la deliberare. Dumnezeu e de prost gust azi, uncool şi amintirea lui te declasează definitiv, plasîndu-te în tagma celor care au certitudini, a naivilor, a prostănacilor care nu-şi pun întrebări. Care Dumnezeu?  întreabă ei, întrebăm noi.
     Ziarul spaniol a identificat nişte simptome. Diagnosticul a fost pus de un analist german, care (cum altfel) a salutat proiectul. Adevărul alege căi stranii de a vorbi. De data aceasta prin vocea unui analist politic. Straniu, nu-i aşa? Iată ce zice oracolul nostru: Europa nu este un club creştin (România liberă, 16 iulie). Şi cu asta gata. Aici începe şi se termină UE. Eliminarea lui Dumnezeu şi a unor valori care au structurat Europa în întreaga formare a ei în favoarea circularelor unor contabili. Amica LM poate să doarmă  liniştită (cu cine o vrea ea). Uniunea Europeană va exista formal. Va continua să fie o piaţă, dar niciodată o realitate politică dacă nu readucem IDEEA la locul ei, adică în capetele şi sufletele noastre. Va fi/este o Uniune fără unitate.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net