nr.
6-7 (147-8)
29 iulie 2003
Raluca Ciochină
pagina albastră
O carte romanţios-filozofică scrisă cu procedee postmoderne de expunere a subiectului, „Partea lăuntrică a vîntului” de Milorad Paviæ (Ed. Paralela 45, Piteşti, 2003), pune în abis povestea antică a lui Hero şi Leandru prin reiterarea actuală a personajelor în două lumi temporal şi spaţial depărtate. Romanul are astfel o structură bipartită, a cărei legătură se susţine la nivel tematic. Prin tehnici narative subtile, cele două secvenţe despărţite de o pagină albastră dialoghează şi se reflectă una într-alta. Vieţile celor doi sînt complet diferite, dar caracterul şi filozofia de existenţă vor implica o esenţă comună de tip arheic. Obsesia palingenezică împrumutată din filozofia asiatică va răvăşi deplin romanul, atît la nivelul personajelor (care încep să poarte mai multe nume), cît şi în ceea ce priveşte tonul scriiturii, care devine profund axiomatic şi obscur. Şi totuşi, acest ritm încetinit al povestirii transcris într-o sintaxă opacă şi înţesat de expresii rituale fără o logică imediată este cel care păstrează substanţialitatea foiletonului. Cele două secvenţe vor încerca să alcătuiască un corp construit prin insidioase tehnici postmoderne de intertextualitate.
Aşadar, prima parte urmăreşte evenimentele din Bosnia anilor 1670, cînd, în toiul cotropirii turceşti, zidarul Irinej Zuhamski pune bazele a trei biserici închinate Maicii Domnului, evidenţiindu-şi astfel talentul artistic. Atît vechea sa credinţă religioasă, de ordin sacru, cît şi teribila intuiţie îl ajută să scape din mîna spadasinilor. Ultima biserică, zidită sub forma unui turn, este considerată un obiect de artă şi concentrează în pereţii săi întreaga fiinţă a creatorului. Prin urmare, şi moştenirea sa avatarică, povestea antică despre dragoste şi moarte, se va reflecta în construcţie prin asocierea intuitivă a cîte unui vers din textul poemului cu ferestrele bisericii. Procedeul este artificial, pentru că punerea în abis a poemului nu are liant la nivelul subiectului. Totuşi, se va repeta şi în cea de-a doua secvenţă.
În Belgrad la 1930, Hero este studentă la chimie şi stăpînă pe viziunile sale de origine palingenezică. Înţelege lumea printr-un cod secret explicitat de visele nocturne, scrie proză, are o percepţie mistică asupra corpului său. Textele sale, prezentate în roman prin acelaşi sistem de autoincludere, reamintesc despre transmigraţia sufletelor şi despre închiderea unora în altele. Hero crede că are revelaţia propriului destin, dar reuşeşte să distingă destul de bine aparenţa de realitate. La nivel narativ, existenţa ei nu este relatată direct, obiectiv, ca cea a lui Leandru, ci intervine un dialogismul vocilor. „Autorul” preia povestea de la fratele fetei şi, într-un avînt de sinceritate care întrerupe ciclul evenimenţial, mărturiseşte : „Înainte de să duc la bun sfîrşit povestea despre Hero, să vă spun ceva despre mine. Numele meu nu are importanţă în această poveste unde eu deţin un rol secundar.”.
Intruziunea în text a vocii auctoriale este frecventă în scrierile postmoderne, dar este cu totul neaşteptată aici, în finalul unei secvenţe din foileton. Mai ales că autorul îşi asumă responsabilitatea sa, secundară, numai în ceea ce o priveşte pe Hero. Dar Leandru? Partea existenţei sale din „romanul despre Hero şi Leandru” de cine este relatată? Vocile narative nu sînt consecvente, lasă o parte esenţială a textului în afara actului propriu-zis de zicere. Tocmai de aceea, prezenţa acestui „autor” face dificilă comprehensiunea lecturii şi pare inautentică, cu toate că transcrie şi cititorul implicit: „Prin părţile mele, cînd se naşte un copil, se face o brînză, care e pusă la loc rece, iar cînd omul moare, e mîncată pentru sufletul lui. Prin urmare, brînza mea încă mai aşteaptă undeva într-un beci. Nădăjduiesc că nu o să mi-o mîncaţi voi, cei care citiţi aceste rînduri.”.
Subiectul va fi relatat în continuare, fiind transpus fie din discursul fratelui lui Hero, fie din experienţa de martor a „autorului”. Nu vor întîrzia să apară fraze comune cu partea întîi a romanului, reflectări de evenimente, care vor explica tema întîmplărilor. Vor fi secvenţe care oglindesc dincolo de pagina albastră, ca o proorocire împlinită, dar care nu împlinesc scriitura şi corpul artistic va apărea fisurat. Între palierele textului, există sincope grave datorate dorinţei obstinante de a realiza, prin intertextual, conexiuni livreşti nu tocmai motivate şi de a le transcrie într-un limbaj care întîrzie lectura.
Aşadar, „Partea lăuntrică a vîntului sau roman despre Hero şi Leandru” constituie o încercare postmodernă de reconstituire a temei romantice a palingenezei, însă textul nu este scris autentic ceea ce reprezintă un dezavantaj substanţial.
ISSN 1584-1715
©
marţi
2003-2005, hosted by
altair
net