nr. 6-7 (147-8)
29 iulie 2003
 

 Florin Poenaru

ideea fotbalului românesc

     Cînd România a făcut egal cu Norvegia, deşi înscrisese prima, am tăcut. N-am scris atunci decît un text general în care sugeram că exista o legătură inextricabilă între jocul de fotbal al unei echipe şi mentalitatea ţării de unde provine. Am lăsat atunci ca cititorul să facă legătura. Astăzi nu mai pot să tac. Adevărul, care stă acum deasupra monitorului meu, mă conjură să vorbesc.
    
Rapid. 2 minute
    
     Rapid a pierdut aseară la Bruxelles cu 2-3 în faţa lui Anderlecht. Propoziţia pe care tocmai aţi citit-o ar fi perfect adevărată dacă n-ar fi la fel de bine falsă. Nu (numai) Rapidul a pierdut aseară, ci o întreagă idee. Ideea românească pe care ne încăpăţînăm (nu asta spunea Noica despre idei) s-o perpetuăm de 2000 de ani, încă de cînd nu exista poporul român. În momentul în care Decebal a găsit de cuviinţă să se retragă la Sarmisegetusa pentru a-i contracara aici pe romani, ideea românească s-a născut cu mult timp înainte să se nască. Patapievici, privind cerul prin lentilă, se simte destul de stingherit că prima atestare documentară a limbii române ar fi acel celebru „torna, torna, fratre” care, deşi se referea la cu totul altceva, a degenerat într-o retragere generală şi o pierdere de bătălie. Actul de naştere al limbii române evocă o întoarcere, deci consecutiv, o înfrîngere. Deodată jucătorii şi antrenorii rapidişti nu mai par aşa de vinovaţi. Aproape că putem vorbi de o fatalitate a locului. Mult-lăudaţii domni români, aşa-zişii apărători ai neamului şi ramului, au adoptat aproape fără excepţie tehnica „pămîntului pîrjolit”, id est retragerea tuturor în munţi şi codrii, în speranţa că atacatorul se plictiseşte şi pleacă. Cîteodată tehnica asta chiar a mers. La final însă, ţara era practic în ruine. Pentru ca lucrurile de pînă acum pe care deja le ştiaţi să nu se transforme de tot în patetisme, vom identifica un complex al poporului român: „complexul liniei porţii”. În toată istoria sa poporul român a stat pe linia porţii aşteptînd să treacă timpul, invadatorul sau cele 90 de minute.
     Să ne întoarcem la Bruxelles, repetînd întrebarea cioraniană în limbaj fotbalistic: unde am fost 45 de minute din meci? Ceea ce înseamnă, la un calcul simplu, cam tot o mie de ani. Răspunsul îl ştiţi dacă aţi citit mai sus. 
     Rapid a înscris în 2 minute 2 goluri exact în finalul primei reprize. Şi s-a speriat. Deja plecase de pe linia porţii de două ori, ori asta nu se face nici măcar o dată. Rapid a avut un şoc cultural, de mentalitate, de ce vreţi voi. Acelaşi şoc pe care îl are fiecare român în fiecare zi a existenţei sale. Rapidistul s-a neliniştit exact în secunda în care şi-a dat seama că nu mai are în spate binecuvîntarea caldă şi sigură (ca orice binecuvîntare ortodoxă) a liniei porţii. Rapidistul s-a văzut în larg, fără certitudini. Mai mult, şi asta l-a debusolat complet, s-a văzut pe sine în ofensivă, în deplasare fiind. Pentru 2 minute numai, ideea românească părea moartă şi în drum spre groapă. Însă fără ideea românească poporul român n-are idei. Deci, nici rapidistul. A venit repriza a doua, ideea românească a înviat şi Rapidul s-a întors pe linia porţii. La începutul acestui articol, Adevărul se uita după nevastă-mea care se plimba prin cameră în costum de baie şi n-a fost atent că s-a strecurat o greşeală. Aseară ideea românească n-a pierdut. Din contră: a triumfat. Dar, aidoma oricărei victorii româneşti (consultaţi tratatele de istorie pentru detalii) rezultatul e acelaşi: dispariţia din istorie & îngroparea sub linia porţii. Şi pentru că ideea românească trebuia să se întrupeze mai exact, a făcut-o în cel ce îi era mai aproape. Şi cine a fost aseara mai aproape de linia porţii dacă nu
    
Dolha - o idee. Desigur românească
    
     Dolha a fost în altă parte aseară, deci cu siguranţă că nu pe stadion. Nu ne interesează unde. Dolha e important de două ori: o dată pentru că a luat cartonaş galben pentru tragere de timp, deşi repriza a doua abia începuse; iar a doua oară în minutul 73. Corner de pe dreapta (apărării noastre), gol cu capul al lui Seol-160 (centimetri). Întrebarea firească: unde se afla Dolha, la o centrare exact în mijlocul careului? Acum răspunsul e peremptoriu: pe linia porţii.
    
Anderlecht. Tot 2 minute
    
     Cei de la Gazetă ştiu mai bine. 150 de secunde şi Rapidul a fost egalat. Adică exact 150 de secunde de climax pentru ideea românească. Apoi, încet dar sigur, pînă la final, cînd rapidiştii au dispărut sub linia porţii definitv. Adică exact sub acea linie unde se termină sau începe (depinde de unde te uiţi) Europa şi/sau lumea civilizată, acea lume neverosimilă din care lipseşte orice urmă de idee românească. Belgienii n-au habar de fotbal. Dovadă foarfeca ratată a lui Jestrovici ce stă la bază golului egalizator. Comparaţi pentru bovarism golul lui Bratu cu oricare dintre cele trei goluri ale lor. Însă pe lîngă habarul de fotbal, belgienilor le mai lipseşte ceva: naturaliter, ideea românească. Atunci ei joacă ca şi cum ar juca meciul vieţii lor, aleargă în minutul 91 şi 5 secunde ca şi cum ar fi minutul 1 şi 5 secunde iar echipa lor mereu condusă deşi în fapt ea e deja calificată. Ideea belgiană nu putea să se întrupeze decît în ivorianul
    
Dindan – 0 idei
    
     Şi cu asta am spus tot. Jucătorul din Coasta de Fildeş nu se intersectează de prea mult ori pe meci cu fotbalul. Nici nu prea are timp să se gîndească la asta pentru că aleargă inconturnabil tot meciul, în toate direcţiile, pe toate flancurile. Rezultatul e unul singur. Crampoanele lui se vor odihni într-un final pe linia (porţii româneşti) între Europa şi restul lumii necivilizate.
    
Aşteptînd Săgeata Albastră
    
     Acum că Rapidul a devenit anistoric, asemenea ideii româneşti, trebuie pus repede ceva în loc, pînă la anul cînd probabil că va juca în primul tur preliminar cu soldaţii americani din Afghanistan sau cu Zimbrul Chişinău. Mi-e teamă de pe acum de americani şi ideile lor. Deocamdată trebuie să punem repede ceva în loc. Firesc ar fi o Săgeată Albastră (da, mă gîndesc la Steaua!). Dar în România cu cît trenul e ipotetic mai prompt cu atît e practic mai lent. Adică Săgeata egal Rapid. Adică povestea fotbalului românesc repovestită pentru ceferişti.
    
    
Nemaiaşteptînd decît o bere (sau pe nevastă-mea)
    
     Ştiu că toată lumea ştie ce am scris eu aici. Ştiu că orice român care se respectă, deci se consideră un intelectual veritabil a scris de multe ori eseuri cu foc în contra firii româneşti. Şi nu mă refer aici la bietul Cioran, să ne înţelegem. Ştiu că mulţi dintre noi ştim asta. Cred că şi pînă rapidiştii o ştiu acum. Dar poate că trebuie să ne-o mai reamintească cineva din cînd în cînd, să ne mai toarne puţină apă rece peste capetele încinse de la atîta stat pe plajă, să mai scoată cineva din prize difuzoarele de manele şi televizoarele şi să ne ajute să mutăm mai des de pe Atomic, Etno, sau Badea & Oreste ceva (nu-mi dau seama ce) pe meciurile de fotbal ale echipelor româneşti, ale celor straine sau – la limită - direct pe EuroNews. Cu toţii ştim cui trebuie să mulţumim pentru această gură de apă.
     Mulţumim Anderlecht. Mulţumim Europa.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net