nr. 4-5 (145-6)
 27 mai 2003
 

 Victor Stütz

zappa e ghiveci

     Să vă spun despre o ocupaţiune de-a mea, despre ceea ce fac eu cu muzica.
     Atunci cînd ascult o piesă, trupă sau vreun album am tendinţa de a o/îl compara cu un fel de mîncare. Să mă gîndesc ce consumăm astăzi şi, vă previn: atunci cînd mă gîndesc la aşa ceva, stilul meu are de suferit.
     Zappa vă spune ceva? Mîncaţi şi veţi vedea, ce ciudat: să mănînci şi să vezi, oricum, Zappa e ghiveci, ce, e vreo problemă cu ghiveciu’? Sînteţi cumva snobi? Dacă da, are grijă domnu’ Zappa de voi şi o să vă facă să plîngeţi. Măcar de-aţi avea simţul umorului, da, dacă aveţi probleme cu ghiveciul mă-ndoiesc (ce kestie, între mîncare şi cel ce o mănîncă e o legătură, astfel, mîncarea determină schimbari în personalitate iar aceasta în „gustul” meseanului. Ciudată poate părea această intercondiţionare dar mie mi se pare că ea stă la baza creaţiilor spirituale şi a întregii matrice stilistice a unei culturi. Ceva de genul – spune-mi ce mănînci, ca să-ţi spun: ce scrii, citeşti, asculţi. Îmi pare rău că am intrat pe acest tarîm, unde s-au exprimat în trecut d’ăştia d’alde Freud.
     Să revenim la ghiveciul nostru, să ascultam şi să ne săturăm. În fond, ce-i ghiveciul? De unde vine el, şi-ncotro se-ndreaptă, ce vrea el sa zică şi ce-l mînă-n luptă? El este un muzician american cu origini siciliene şi arabe, care sub influenţe stravinskiene, varesiene, pendereckiene, şi ce mai vreţi voi, cu studii de muzică şi tot tacîmu’ a făcut un alt tip de muzică decît aia cu care sînteţi voi obişnuiţi. Zappa se face luînd din piaţă cartofi, morcovi, mazăre, fasole verde, conopidă, varză, dovlecei, vinete, roşii, ceapă („Didja’ get any onya?”- sper că nu, baieţi) mărar, pătrunjel (dacă nu va place vreuna din astea, nu ascultaţi/luaţi, iar dacă vă vine vouă altceva prin minte, puteţi să puneţi). Vă mai trebuie carne (dacă vreţi), sare, piper, nişte ulei, un casetofon, boxe, papile gustative, urechi de auzit, şi cam atît. Zappa şi ghiveciul sînt cam la mişto, ei au de toate, sînt o amestecătură, şi ăsta zic eu că e un mare avantaj. Scopul lor e să-i faca pe ceilalţi de rîs, rîdeţi baieţi de hamburgeri, de pizza, şi de ce-o mai fi la modă în domeniu, beatles, stones, mamaia, rap, metal, cocacola, zeppelin sau kebab.
     Cum se face: Luaţi muzicieni de calitate cîţi cuprinde, luaţi muzicieni anonimi şi faceţi-i cunoscuţi, luaţi şi daţi concerte în care să-i enervaţi pe snobi şi puteţi să spuneţi că aţi inceput. Curăţaţi legumele şi tăiaţi-le cuburi. Tăiaţi ceapa cât mai mărunt şi căliţi-o în puţin ulei, adăugaţi apoi carnea taiată în bucaţi şi ţineţi-o pînă se rumeneşte. Stingeţi cu nişte jazz, adăugaţi legumele şi lăsaţi să fiarbă la casetofon (opţional pickup sau cd player). Cînd au fiert morcovii puteţi spune că sînteţi pe sfîrşite. Adăugaţi chitara genială, cu wah-wah cu tot, roşiile (sau bulionul), sarea, piperul, şi mai lăsaţi să fiarbă cinci minute (încă o piesă şi albumul e gata). Las la alegerea voastră albumul – mai zemos sau fără, după gust – iar la sfîrşit puneţi mărar şi pătrunjel şi eventual, ca să rîdeţi, ironie politică sau parodie muzicală. Opţional, dacă vreţi să vă faceţi reclamă, băgaţi Steve Vai. Audiţie plăcută.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net