nr. 4-5 (145-6)
27 mai 2003
 

Cosmin
Dragoste

marele ochi

     Cu chiu cu vai, după destulă vreme de la lansare, emisiunea Big Brother a ajuns şi în România. Imediat, fratele mai mare şi-a format fanii săi fideli. Formatul de „reality show” este, încă, unul inedit pentru tradiţionala noastră ţară. În plus, o astfel de emisiune exploatează la maxim şi voyerul camuflat abil din fiecare dintre noi.
     Big Brother reface, la nivel micro, o structura socială, care îşi produce stratificările aparent spontan. În realitate, stratificarea este dirijată din umbră de acest frate mai mare, care, ca la Orwell (cel care este „tatăl” lui Big Brother), urmăreşte cu maximă atenţie toate mişcările.
     Dincolo de asemănările sau deosebirile cu Orwell, Big Brother are şi o funcţie poate mai puţin observată la o privire superficială. Anume aceea de reinserţie a sacrului într-o existenţă lipsită tot mai pregnant de această dimensiune. Funcţia îndeplinită de fratele mai mare este similară celei a Divinităţii omisciente şi omnipotente. Instrumentul său principal de control este ochiul, care, într-o societate modernă şi supertehnologizată a fost înlocuit de numeroase camere de luat vederi. În mitologia vedică, Varuna este numit adesea „cel cu o mie de ochi”, sugerîndu-se prin această denumire faptul că zeul ştie tot, că lui nu îi poate scăpa nimic. Zeul iranian Mithra era simbolizat de soare, care nu este, de fapt, decît un ochi imens. Tuturor zeilor solari le este specifică omiscienţa, întrucît ochiul lor hiperdilatat (soarele) vede tot. Revenind la lucruri mai familiare nouă, să ne amintim că Jahweh, Dumnezeu-Tatăl, apare simbolizat printr-un ochi încadrat într-un triunghi.
     În faţa Divinităţii, sau a lui Big Brother, nu te poţi ascunde. Poţi face asta faţă de ceilalţi concurenţi, dar nu poţi fenta vigilenţa fratelui. Relaţia concurenţilor cu fratele mai mare (înţeleşi aici ca eşantioane – mai mult sau mai puţin – reprezentative pentru umanitate, un fel de pasageri ai unei noi ambarcaţiuni patronate de bătrînul Noe) este una unilaterală (în ceea ce priveşte centrul decizional), de „master-slave”. Fratele cel mare pretinde supunere absolută şi nu tolerează neascultarea ordinelor sale. Abaterile de la indicaţiile sale sînt sancţionate prompt, precum neascultările şi rătăcirile evreilor din Vechiul Testament. Ca orice Divinitate care se respectă, Big Brother dă celor din casă sarcini săptămînale şi zilnice, pe care aceştia trebuie să le ducă la îndeplinire. Şi tot ca orice Divinitate care se respectă, Big Brother are şi un cod de reguli care constituie cadrul de desfăşurare a concursului, un fel de decalog. Cînd sarcinile sînt îndeplinite cu brio, Big Brother îşi răsplăteşte supuşii prin atenţii şi nimicuri care le fac o bucurie imensă(dulciuri, ţigări etc). Ca Divinitate autoritară, „Biggy” (aşa cum îl alintă unii dintre concurenţi) are un abil program de „dresaj”, din care zăhărelul, în cantităţi infime faţă de pedepsele aplicate, nu lipseşte.
     Ca la o spovedanie sau rugăciune, concurenţii au, zilnic, posibilitatea de a sta de vorbă cu fratele mai mare, cîteva minute, în cadrul camerei secretelor (această cameră reliefează pregnant ideea de spaţiu diferit calitativ de restul teritoriului din casă: un spaţiu sacru, un confesor, un spaţiu în care se produce contactul cu Divinitatea, contact prin care, asemenea rugăciunilor, se cere ceva sau se mulţumeşte pentru ceea ce deja s-a primit).
     Emisiunea, pe lîngă această funcţie de reinvenţie a sacrului şi de reintegrare a sa în lumea desacralizată, urmăreşte cu o curiozitate ştiinţifică dusă pînă la morbid, uneori, mecanismele care se declanşează şi care acţionează în momentul formării şi consolidării unui grup social. Atracţii şi respingeri spontane, leaderul formal şi informal se nasc sub ochii noştri. Iar concurenţii oscilează între statutul de aleşi ai Divinităţii (variind între preferenţiala poziţie de fraţi mai mici ai lui Big Brother, aşadar de aleşi/supuşi necondiţionaţi de cele mai multe ori) şi acela de cobai.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net