nr. 4-5 (145-6)
27 mai 2003

 

Aurel Gheorghiu-Cogealac

 

       


 





 






 








 

 

 

 

 




 




 

 

 

 

 

Corina Anghel

un semn

Tolle lege

Mereu tot vin scrisori.
Le recitesc acum
cînd poştaşul n-a sosit încă.


Simplă definiţie

Clipele noastre de dragoste –
piese de şah
între o mişcare şi alta – ezitînd, evitînd...


Echilibru

Mersul tău –
infinita distanţă
dintre fruct şi pămînt.


Dincolo de cuvinte

Nici sîngele nu mai avea glas.
Ceva atît de feminin
se odihnea în tine.


Un semn

Un stol de berze:
vălul
coborînd peste ochii miresei.


Uluire

Nunta mea
– în castelul subteran al nevăstuicii –
ducîndu-se... Nevăzută.


După ploaie

Sub pietre – ce ibovnică pleacă?
Îmi lasă macii sătui
în iarba din barbă.

ISSN 1584-1715


 

   


© marţi 2003-2005, hosted by altair net