nr. 1 (142)
28 ianuarie 2003
 

Grigore Şoitu

we live in pub

     Acesta era titlul unui experiment iniţiat de miliardarul american Michael Auerbach în ianuarie 2001. Cine intră pe situl www.iliveinpublic.com va fi anunţat discret de flash-ul introductiv: „This is not a porno site. It’s worse!”. Ce poate fi mai groaznic decît focus-ul impersonal al camerei web, care nu ştie să clipească, deschis continuu ca ochiul unui mort... Un luxos apartament situatat în mansarda unei clădiri vechi, împănzit de webcamere cuplate la sistemele dotate cu procesoare Pentium III 550 Mhz susţinute de memorii SDRAM de128 Mb. M.A. şi prietena sa au renunţat la intimitate pentru 149 de zile. Living-ul imens motorizat de mobilier uşor, coloane false, canapele din piele, mese din sticlă fumurie şi ecranul imens al unui televizor LCD te invită să-ţi trezeşti actanţii la viaţă. Cutii de cola „uitate” prin cameră alături de resturile unei cine copioase, vocile celor doi acoperite din cînd în cînd de zapp-ul telecomenzii în căutarea unor ştiri extraordinare sporesc senzaţia de autenticitate a trăirii occidentale. Orizontul ontologic s-a schimbat: visul american cu decoruri hollywoodiene de mucava colorată a fost înlocuit de videoproiecţia tridimensională a infosferei, aşa cum Star Wars a fost detronat de Matrix. Globalizarea este o etapă firească a dezvoltării societăţii actuale sau un salt generat de paradigma impusă prin noile tehnologii? Cam aşa îmi frecam mintea călătorind prin fereastra codec-ului Real Player direct în cabina transparentă a duşului. Dar un obiect vestimentar pe care nu puteam să-l definesc mă trimitea pe index-ul sitului. Şi intimitatea asta cît să reziste aşa violată că doar n-o fi din jocurile cu simşi! Din pagina de gardă intram direct pe chat. M.A. încerca să mă convingă că „half-life-ul” celor cu dare de mînă este de factură modernă, ori noi sîntem deja la finele post-modernismului. „Nu este nici o diferenţă între modul în care îmi trăiesc eu viaţa şi modul în care şi-o trăieşte orice alt om al acestei planete... Intimitatea nu este decît o formă de alienare.” Cam aşa au mers spre origini cei doi americani (dar nu spre originile pe care le căutau înnebuniţi mayoruna lui Petru Popescu în Amazon Beaming). Imaginea lor era un ou vopsit în albastru pe care era pictat cu litere negre: 2001, we live in pub. Simbol al originii, al tuturor începuturilor dar şi al cavităţilor închise care se vor explorate. Iată ce putem citi în prezent despre we live in pub: „Achiziţionat de către Michael Auerbach de la Panopticon.Inc in ianuarie 2001, Weliveinpublic (WLIP) va suferi o transformare trecînd de la experimentul artistic privat la reţeaua internatională de acces a publicului. În prezent Panopticon dezvoltă o serie de echipamente tip webcam pe care cumparătorii le pot utiliza pentru a putea transmite lumii viaţa lor prin WLIP. WLIP va deveni o comunitate de voyeurişti în continuă creştere unde consumatorii,utilizatorii, se pot urmări unii pe ceilalţi.”
     Din sfera comercială a voyeurismului face parte şi spectacolul de televiziune live „Big Brother”, anunţat de Prima TV, prin care 12 concurenţi „sînt nevoiţti să trăiască şi să funcţioneze ca un grup” într-o casă cu patru încăperi, „o bucătărie, o cameră cu duş, o toaletă, o cămară, un spaţiu pentru confesiuni şi o gradină”. Scopul aşa-zisului experiment este izolarea grupului („nici un contact cu lumea exterioară: fără telefon, radio, televizor, ziare sau orice alt gen de comunicare”) timp de 112 zile, mişcările lor fiind înregistrate de 27 de camere de luat vederei şi 60 de microfoane. Ei vor putea fi urmăriţi la televizor şi pe Internet 24 de ore din 24 şi vor execute ordinele date de „Big Brother”, îşi vor gestiona resursele, vor fi votaţi sau se vor vota între ei, iar cel care va muşca din final va cîştiga 50.000 de bătrîne. Mişto, nu?! Singura clipă de intimitate va fi aceea pe care concurenţii o vor petrece în sala de confesiuni (sau cum s-o numi...) în compania marelui frate. Mie nu-mi place povestea asta orwelliană asezonată cu elemente hollywoodiene gen Ed TV ori Show time. Considerat un proiect multimedia mondial, „Big Brother” a apărut în laboratoarele studiourlor Endemol din Olanda pe 16.09.1999, premiul pentru cel care rezista 112 zile fiind de 125.000 U.S.D., a făcut înconjurul lumii (de exemplu canalul C.B.S. din U.S.A. acorda concurentului final suma de 500.000 U.S.D.) şi s-a oprit (stop!) pe cheiurile Dîmboviţei (e prima oară cînd folosesc acest clişeu...). Oricum selecţia nu s-a încheiat. Încă puteţi participa la casting. Eu vă urez succes. Nu uitaţi însă că intimitatea (ca şi... virginitatea - nu-mi place deloc cuvîntu’ ăsta!) nu mai poate fi lipită la loc (doar cusută...). Cineva îmi spunea (cu o voce ruginită ieşită parcă din Craii de curte veche sau - mai aproape de noi - din Ferestrele zidite ale lui Vona) că mîncatul este un gest intim, iar dacă ai muşcat dintr-un măr în faţa unei tarabe e ca şi cum ai ieşit să faci un duş pe b-dul Republicii din Constanţa. Ce comparaţie tîmpită! Marele frate rîde în noi mai departe.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net