nr. 1 (142)
28 ianuarie 2003
 

Cosmin Constantin

mediocru, stai jos!

     Bună.. Această rubrică nu se doreşte a fi un jurnal de cititor şi nici nu intenţionează o analiză riguroasă asupra unei cărţi, de aceea va fi probabil cîte puţin din fiecare. Articolul de faţă va prezenta o carte; nu neapărat una recentă: aici se încearcă [re]descoperirea unei altfel de carţi. Cea de acum debutează cu o notă în care se menţionează că în prima săptămînă de la apariţie au ajuns la cunoştinţa autorului, din ziare, zece cazuri de sinucidere printre elevi. [Atenţie! Următorul roman este interzis adolescenţilor pentru că poate conţine povestea oricăruia dintre ei.]
      „Bacalaureatul elevului Gerber”. Cînd mi-a fost recomandată, mă aşteptam la genul de carte pe care o primeşti cînd iei premiu în clasa a şasea, dar prefaţa şi mai apoi traducerea lui Felix Aderca  m-au convins că lucrurile nu stau chiar aşa. Friedrich Torberg, pe numele său adevărat Kantor-Berg, este un evreu născut la Viena în 1908. În timpul celui de-al doilea război mondial părăseşte Austria şi pleacă la Hollywood, unde devine scenarist. Dragostea pentru Viena îl va aduce însă înapoi după terminarea războiului şi va rămîne în patria sa pînă la moarte, în 1979. La momentul apariţiei romanului „Bacalaureatul elevului Gerber” (1929), dealtfel şi cea mai cunoscută operă a lui Torberg, acesta era prezentat simplu, ca un tînăr şi promiţător romancier „aproape necunoscut în Austria şi necunoscut cu desăvîrşire în Europa”. La ora actuală este considerat unul dintre criticii importanţi ai Austriei din prima jumătate a secolului XX.
     Pe parcursul întregii cărţi se împletesc două poveşti care se determină reciproc, cu un personaj în două ipostaze: „un om, anume Kurt Gerber” şi „elevul Gerber Kurt”. Romanul nu se deosebeşte cu mult de unul psihologic din perioada interbelică: prezintă condiţia inadaptatului, a omului cu principii precum şi alte tipuri caracteristice, dar frapează totuşi prin naturaleţea scriiturii şi uşurinţa de lecturare, fără a fi, însă, facil. Inedit (cel puţin la momentul apariţiei) era că personajul principal nu este omul matur, care a căpătat o oarecare experienţă de viaţă ce îl face conştient de acţiunile sale, ci e un adolescent de 19 ani, scîrbit deja de un sistem pe care nu-l poate delimita cu uşurinţă, şi care este împins de circumstanţe la un gest fatal.
     Nu voiam să prezint aici un rezumat care nu ar fi făcut decît să ştirbească o poveste [deloc] cuminte, ci intenţionam să vă recomand chiar lectura (preferabil „instinctuală”) unui roman bine scris, de o inocenţă care îl absolvă de orice eventuale lipsuri. Trebuie totuşi menţionat că romanul mai sus amintit este povestea unui elev din anul terminal de liceu, aflat în faţa bacalaureatului. Personajul, inteligent dar mediocru la învăţătură din pricina unei „inconştienţe” specifice vîrstei, este presat atît de probleme familiale (tatăl său suferise deja un infarct şi provocarea unui al doilea ar fi prezentat riscuri enorme), dar şi amoroase. Pe de altă parte elevul este nevoit să se confrunte şi cu dificultăţile de la şcoală, cu subiectivismul profesorilor care îl ameninţă cu corigenţa pînă la sfîrşit. Întreaga presiune acumulată, adăugată la emoţia examenului, defulează chiar în timpul bacalaureatului cînd încep halucinaţiile. În această stare, intrînd să primească rezultatele, Gerber nu se opreşte în faţa comisiei, ci îşi continuă calm drumul spre fereastra deschisă prin care se aruncă în gol de la etajul trei. Romanul se încheie cu un articol dintr-un ziar care anunţă sinuciderea elevului Gerber, menţionînd în continuare că acesta trecuse toate probele. 
     Ziceam mai devreme lectură instinctuală pentru că Torberg a construit, de exemplu, delirul lui Gerber atît de convingător şi realist, încît tu, ca cititor, te poţi transpune imediat în acest rol, experimentînd senzaţii pe care, „treaz” fiind, cu greu le-ai putea închipui. Dostoievski spunea că un creier bolnav „făureşte adesea visuri extraordinar de precise şi vii, care par grozav de reale... Aceste vise bolnăvicioase trăiesc de obicei multă vreme în conştiinţă şi impresionează puternic organismul şubrezit şi surescitat.” Ei bine, autorul a reuşit să surprindă (şi să prezinte prin focalizare internă) suspect de bine desfăşurarea unui astfel de vis, ceea ce n-ar exclude ipoteza unei experienţe personale.
     Mai e interesant de urmărit aici raportul dintre numărul personajelor rotunde, în tradiţia forsteriană, şi al acelora plate. Torberg are tendinţa de a conferi mai multor personaje o dezvoltare pluridimensională, extinzînd astfel posibilităţile de interpretare şi inversînd aproape raportul obişnuit al unui roman de dimensiunile celui de faţă (ceva mai mult de 300 de pagini). Unul dintre cele mai interesante personaje create astfel este „Gott” Kupfer, profesorul de matematici şi principalul torţionar al lui Gerber, care, realizat exclusiv pe plan profesional, ajunge aproape să-şi califice şi amanta cu un „Mediocru, stai jos!”... Şi ar mai fi multe aspecte care nu merită trecute cu vederea, cum nici „Bacalaureatul elevului Gerber” nu îşi merită locul uitat prin anticariate şi „colecţii personale” demult abandonate.
     Prea multe cărţi valoroase se pierd prea uşor în valul de noi apariţii, deci să mai intrăm din cînd în cînd şi pe la recycle bin să apăsăm cu sete pe restore.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net