nr. 1 (142)
28 ianuarie 2003
 

Oana Ninulescu

cît soarele sună a gol

     Cine o vede pe Oana Ninulescu n-ar zice că-i mare lucru poeticesc de capul ei. Se dă cam rockeriţă, însă are şi-o încăpăţînare care o roade interior ca un şvaiţer. Îi dă tensiune. Este explicabil, cred, de ce am ales-o pentru această primă e-scăpare. Din lumea asta de „găini aliniate la tăiere”, cînd nici ameţitul delete, nici dobitocul de enter nu-ţi folosesc la nimic. Atunci simţi nevoia să loveşti cu toate buricele degetelor magica tastă escape. Să evadezi „miorlăindu-ţi picioarele”, dar într-un „uter spart”, sau, mai rău, „umplut cu foarfeci”? Spaţiul e-scăpării e mult mai mare, dar şi mult mai instabil. Este de altfel spaţiul care-i însuşi o evadare, însă una în virtual. Cît îl va locui, mă întreb, Oana Ninulescu? Ei bine, cît soarele va suna a gol.

Mircea Ţuglea

A

numele meu este ana
şi am venit să vă sucesc minţile
vouă şi copilelor voastre
şi mi-au rămas coji de mere
printre dinţi
şi mi-au crăpat unghiile
şi o boxă clipea
şi soră-mea stătea picior peste
picior
şi ele i se împleteau
şi miorlăiau

„n-am lapte!”
chu!


X

rostogolesc cercul roşu
în genunchi, cu cearceaful
mototolit pe cap
caut centrele ţinîndu-mă de scaun
ele sînt marcate cu X
şi nu au hărţi. doar amprente
alambicate cusute de marginile
borcanelor pline de draci
alveolari. prin ele
respirăm cu toţii
pielea se dilată
înăuntru
personaje sacadate
arcuindu-se
ascuţindu-se cu căngile
lor ana
mnetice
unele prin altele. se ştie că
la cald sticla se crapă (şi
scalpul sfîrîie precum
capacul ibricului)
atunci cînd
El zice să-ntoarcem
paharul.


II

găinile aliniate la tăiere
aruncăm cu fulgii
dintre pumni
decapităm perne grase
cata
lepsie
pe gard scrijelim vopseaua
cu tocul de la pantof
nu se ia
rîia oamenilor
căci toţi sîntem facuţi după chipul
şi asemănarea Lui
pulsează desenele pe vene –
ramuri ana
erobe
sub ghilotină.


IV

gogoşile de mătase sînt umplute cu foarfeci
foarfeci meandrice spiralate
pe care le trecem prin tama
ca printr-un uter spart
acolo plouă şi deşerturile
fac riduri
lopătăm cu genunchii la tîmple(le
patului)
ne-nchinăm în gură
crucile albe de pe o golgota
pîntecoasă
uite cum sar una peste alta
să nu ţipi! e ca în
turnul televiziunii de la eforie
ca într-un canal de scurgere cu camere
video ca într-o pălărie fără nici o pisică
înnodăm strîns fundiţa
cu tălpile desculţe pe şerpi.


V

nu mai scuturi cearceaful
servim dema
în felii egale
ea umblă prin noi ca un gîndac în borcan
e o involuţie în os în granule de polen şi
în întuneric... şşiit!... chircim durerea pe
35 de mm.... ha! mi s-a pus şi un cîrcel
dar ana, ce-ai făcut cu copiii noştri?
vine peretele şi-mi spune să tac naibii
eu mă fac mică mică
într-un tub cu pastile
sînt goală şi-ţi încap pe deget
sub unghie chiar
cu ea ciopîrţesc dema şi aştept
importul de carne
vagoanele care ni se tot încolăcesc pe frunte
cerul ăsta e un aspic
dema nici n-o să se mai vadă.


VI

îmi schimb pielea cu a ta
nu mă vezi? sînt lipitoarea de dincolo de sînge
zbier şi muşc gratiile le pisez
şi mi le tatuez pe coapse mama
mă însemnase prima acolo şi în talpa
iadului
aburii ne înghit şi supurăm în iluzie fotografii
alb-negru cu străini pişcîndu-mă de mînă
eu nu vroiam nu vroiam tremuram precum
carioca unui schizofrenic şi priveam mai departe
scena originară
o întreagă axiologie iar noi nu ne ducem acum
nici la spovedanie...
pe sub poalele patrafirului
buricele mele încearcă să graveze scorbura unui
pom cu mult mai mare – lemnul tău
pe care mă-ncing ca un şarpe ca un Iisus ce
refuză a-şi căra crucea şi stă
pe o piatră
scuipînd retine.


VII [inelul]

tu te uiţi la mine printre uşi tu
eşti un copil cu o bucată de plastilină
pe care o întorci pe toate feţele atenţie!
amprentele sînt made în china şi galbenii
au ochii mici tu nu eşti galbenă
tu aveai femei galbene şi canari-perniţe
de înfipt ace şi oglinzi oblice
tu făceai autostopul prin mine şi culmea!
toate opreau şi ţi se căscau ca nişte grote
toate ieşeau din mine ca fîşiile unei imense garderobe albastre
tu mă călcai atunci pe trena şi eu mă-nălţam pe
vîrfuri[le lumii] tu-mi presai lutul pe
gură, îmi puneai biciul în mînă
şi mă alungai la sindrofii
eu mă lamentam şi mai pictam (încă) o dată pereţii
descopeream puii moliilor şi m-aşezam între hainele tale
... mă simţeam ca-ntr-un ierbar - filiformă - era cald şi ceaţă şi tu
ţineai la spate o păpuşă (fără manual de acupunctură)
mi-era rău şi te conturam ca mantia lui Nessos.


VIII

mi-am plimbat crucile goale prin chiuveta portocalie
mizeră ca un mîine demistificat între tălpile
aceleiaşi meditaţii
cu capul în piept şi mîna superior întinsă eşti doar un cerşetor
de fluturi, de cîrpe pentru un Iisus dizolvat în acidul unei
camere goale, unei lumi inexistente eşti o
iremediabilă
sugativă de inhibiţii un antitalent şi totuşi
desenezi dungi le decupezi şi ţi le lipeşti pe faţă
îţi ştergi visele în nisip şi bei cafea poate
te vei ascunde în oglinda retrovizoare poate-ţi
vei rupe cu colţii cămaşa şi mama va plînge
tu vei da casetofonul la maxim „să ne rugăm pentru
sufletul robului lui Dumnezeu” nu ai nume
nu ai nici expoziţii nu eşti decît
un imens puzzle cu piese lipsă ţi se scurge
rimelul pe mască şi sticleşti jos, sub mucurile
de ţigară te-a fumat El iar eu
îţi acopăr crucea fără braţul stîng.


IX

închide ochii şi vei vedea oraşul cu dinţi de lapte
e nou-nouţ ca scos din cutie şi nu i s-a tăiat moţul
el sparge ouă sub bocanci şi ies vrăbii plate
noi le luăm plictisiţi cu penseta şi le aruncăm în
plasa de prins vise e ca într-o
exasperantă aşteptare o scopie a ghearelor
de pe palimpsestul fiecăruia eu umflată cu pene
tu în cipici de balerină şi rochie de mireasă
mi-e frică de pene de sceptre şi de
spaghete în jurul gîtului şi nu va fi un
nou caz de suicid nu va fi nici măcar
un show eu doar şterg rujul de pe gulerul tău
mă şterg de pe tine ca o scoarţă de copac
acum eşti plină de faliile compostărilor repetate
luceşti şi soarele sună a gol.

ISSN 1584-1715


 

© marţi 2003-2005, hosted by altair net